Medicul Mihai Craiu trage un semnal de alarmă: „Rujeola va reveni și vom avea mai multe decese!"


România ar putea fi lovită de o nouă epidemie de rujeolă, mai gravă decât precedenta, declarată în anul 2016, și cu mai multe decese, deoarece numărul copiilor vaccinați este acum mai mic decât atunci.


În fiecare an, spune OMS, mii de persoane mor din cauza acestei boli sau a complicațiilor sale, deși există de mult timp un vaccin eficace împotriva acestei maladii.

Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București și fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii, a prezentat cea mai recentă situație a vaccinării ROR la copii disponibilă în țara noastră.

Potrivit raportului, vaccinarea ROR este în scădere dramatică în România, în ultimii ani, iar rezultatele sunt îngrijorătoare.

„Este cronica unei morți anunțate. Uitați-vă la coloanele acestea care tot scad, este proporția copiilor vaccinați cu una, respectiv două doze de vaccin anti-rujeolic. Sunt date oficiale de la CNCSBT. Este ultima analiză anuală, din 2019, din păcate nu avem alta mai recentă”, a declarat dr. Mihai Craiu, scrie hotnews.ro.

„Din păcate, pot să vă spun că în situația în care prin România trec niște zeci de mii de copii ucraineni, care sunt vaccinați în proporție de doar 30% împotriva bolilor transmisibile - a tras semnalul de alarmă și Organizația Mondială a Sănătății - există un risc mare ca rujeola să vină înapoi și nu o să avem același număr de decese, ci o să avem mai multe, pentru că avem mai mulți copii, ca pondere, care sunt nevaccinați acum. Trebuie făcut ceva”, este semnalul de alarmă tras de medic.

În România a fost declarată epidemie de rujeolă în anul 2016. De atunci și până la finalul anului 2019, s-au înregistrat în țara noastră 18.711 cazuri de rujeolă soldate cu 64 de decese. Cele mai multe îmbolnăviri s-au produs în rândul copiilor nevaccinați.

Semnal de alarmă tras de Mihai Craiu:

1. Rujeola este probabil una dintre cele mai contagioase boli ale copilăriei.

2. Virusul rujeolos persista multa vreme pe suprafețe sau pe mâinile nespălate DECI nu este suficient să evitam contactul cu un pacient cu rujeola... Ea poate fi luata practic de oriunde în comunitate!

3. Bolnavul de rujeola răspândește virusul și deci poate produce contagiune la pacienții susceptibili cu 4 zile înainte să apară erupția tipica.

4. Copiii care au făcut cele doua doze de vaccin sunt protejați în 99% din cazuri. Evident că unii pacienți au inabilități imunologice și ar putea face boala chiar daca au făcut ambele doze. 

5. Rujeola nu este o "răceală" mai severa!! Rujeola produce deseori complicații, unele dintre ele mortale.

Ce este rujeola?

Rujeola sau pojarul este o boală a copilăriei cauzată de un virus care face parte din genul Morbillivirus, familia Paramyxoviridae. Boala afectează celulele pulmonare și faringiene și se răspândește ușor prin tuse, strănut sau atingerea unei suprafețe contaminate. Persoanele infectate sunt contagioase timp de câteva zile, înainte de apariția simptomelor. Potrivit Centrului pentru Controlul și prevenirea Bolilor (CDC), virusul rujeolic poate trăi până la două ore în aer, într-un spațiu în care o persoana infectată a tușit sau a strănutat. 

Rujeola la copii poate fi gravă și chiar fatală, în special la cei mici. 

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies