Un studiu încheiat recent a reuşit explice în mare măsură de ce contagiozitatea variantei Omicron este mult mai mare decât cea a tulpinii Delta. Rezultatele cercetării au indicat că Omicron se înmulţeşte de 70 de ori mai rapid în bronhii decât o făcea Delta. Cu toate acestea este puţin probabil ca Omicron să ajungă să cauzeze forme mult mai severe de boală.
De ce se transmite mai uşor Omicron, dar formele de COVID-19 sunt moderate
O echipă de cercetători de la Universitatea din Hong Kong a reuşit să descopere în urma unui studiu bazat incusiv pe teste de laborator de ce Omicron se transmite cu atât de mare rapiditate, dar, paradoxal, provoacă forme mai puţin grave de COVID-19.
În timp ce la nivelul ţesutului bronhiilor virusul se multiplică de 70 de ori mai repede decât o făcea în varianta Delta, tulpina sud-africană se înmulţeşte de zece ori mai lent în plămâni. Şi tocmai aceasta este explicaţia cercetătorilor pentru formele mai uşoare de boală pe care le provoacă. Desigur, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că severitatea COVID-19 depinde nu doar de tulpina aflată la originea bolii, ci şi de starea generală de sănătate a pacienţilor şi de răspunsul sistemului imunitar în urma infectării.
"Prin infectarea mult mai multor oameni, un virus foarte contagios poate provoca o boală mult mai gravă şi deces, chiar dacă virusul în sine ar putea fi mai puţin patogen", a declarat Michael Chan Chi-wai, coordonatorul studiului. El a subliniat că nefiind, pentru moment, foarte clar cât de eficiente sunt vaccinurile anti-COVID existente sau imunitatea dobândită odată cu trecerea anterior prin boală, ameninţarea reprezentată de varianta Omicron nu trebuie să fie deloc neglijată.
Nici varianta Delta nu se replica foarte rapid în plămâni
Temerile enunţate de cercetători cu privire la o posibilă subestimare a pericolului reprezentat de Omicron vin din faptul că, iniţial, nici tulpina Delta nu a fost considerată foarte periculoasă, tocmai pentru ca se replica mai lent la nivelul plămânilor decât variantele care au precedat-o.
Jeremy Kamil, profesor asociat de microbiologie şi imunologie la Louisiana State University, subliniază că Delta s-a dovedit a fi mult mai patogenă, deşi prezenta un tipar similar de replicare mai înceată în plămâni: "Autorii (studiului din Hong Kong - n.r.) au descoperit că Omicron se replică foarte bine, chiar mai bine decât Delta sau virusul original, în ţesutul bronhial. Iar acest lucru ar putea avantaja viteza cu care se transmite de la un om la altul. Desigur, o componentă uriaşă a contagiozităţii Omicron va fi abilitatea sa de a scăpa de anticorpii neutralizanţi care protejează împotriva infecţiei. Cel mai probabil se va răspândi foarte uşor chiar şi între persoanele vaccinate, mai ales la cele care nu au primit doza booster".
Studiul cercetătorilor din Hong Kong, publicat online fără să fi fost verificat în prealabil de alţi specialişti, s-a bazat pe experimente pentru care a fost folosit ţesut pulmonar prelevat de la pacienţi în timpul unor operaţii. În mostrele de ţesut "infectate" cu Omicron, virusul s-a replicat de 70 de ori mai mult decât în cele cu Delta şi cu varianta originală a SARS-CoV-2. Deşi bronhiile nu fac parte din sistemul respirator superior, cercetătorii au concluzionat că aceasta ar putea fi cauza care duce la răspândirea mult mai rapidă a Omicron.