Ora la care este bine să dormi pentru a preveni riscul de infarct


Medicii au analizat importanța unei bune calități a somnului, nu doar pentru odihnă sau pentru funcționarea corectă a organismului, ci și pentru sănătatea anumitor organe. De exemplu, știai că ora la care mergei la culcare te poate salva de la un atac de cord și chiar îţi poate îmbunătăți sănătatea?


Ora la care te culci te poate salva de la un accident cardiovascular. Conform cercetărilor, intervalul ideal pentru a merge la somn este între 22:00 și 23:00.

Pentru a nu avea probleme cardiace, European Heart Journal a indicat că acesta este momentul cel mai potrivit pentru a merge la odihnă, nici înainte, nici după. Aşadar spune adio nopților nedormite în care urmăreai serialele tale preferate. 

În acest studiu, oamenii de știință au evaluat relația dintre parametrii legați de debutul somnului și unele măsuri pentru a determina funcționarea organismului.

Potrivit agenției internaționale de știri RT, raportul a indicat că persoanele care dorm între orele 22 și 23 au cu până la 25% mai puțin risc de a suferi de boli cardiovasculare decât cei care adorm la miezul nopții sau mai târziu.

Cei care dorm înainte de ora 22:00 au un risc cu până la 24% mai mare; în timp ce persoanele care se culcă la scurt timp după ora 11:00 au un risc de până la 12%. Eşti una dintre persoanele care dorm până târziu și preferă să stea trează până târziu în loc să se odihnească? Este timpul să îţi schimbi obiceiurile.

"Studiul nostru indică faptul că momentul optim pentru a merge la culcare este la un anumit punct din ciclul de 24 de ore al organismului, iar abaterile pot fi dăunătoare pentru sănătate", a dezvăluit Dr. David Plans, de la Universitatea din Exeter.

Experții au indicat că momentul de risc cel mai mare este la scurt timp după miezul nopții, deoarece probabilitatea de a vedea lumina în zori este redusă, iar acest lucru face ca ceasul biologic să se reseteze și programul circadian să fie afectat.

Sursa foto: viviendoencasa.com

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies