Bazându-se pe cei peste 70 de ani de experienţă în livrarea de vaccinuri gripale, Viatris confirmă angajamentul său ca partener de încredere în lupta împotriva gripei.
Vaccinul gripal Viatris poate fi prescris tuturor categoriilor de vârstă ce sunt vizate de imunizarea activă împotriva gripei: adulţi, adolescenți şi copii începând cu vârsta de 6 luni.5
În acest an, populaţia are acces la vaccinul gripal mai devreme decât de obicei datorită livrării cantităţilor integrale înaintea începerii sezonului gripal.
Deşi evoluţia gripei în ţările din emisfera sudică nu este întotdeauna un predictor bun pentru ceea ce se va întâmpla în emisfera nordică, această creştere timpurie a cazurilor de gripă poate fi un semnal pentru ceea ce ar putea veni în toamnă, în special după doi ani de intensitate redusă a gripei.6
Vaccinarea antigripală anuală este cea ma bună metodă pentru a te proteja pe tine şi pe cei dragi împotriva gripei şi complicaţiilor sale grave3. După cum a reiterat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), vaccinurile disponibile la nivel global pentru controlul gripei sezoniere sunt eficiente, bine tolerate şi au potenţialul de a preveni semnificativ mortalitatea şi morbiditatea asociate cu infecţia gripală, un rezultat de importanţă primordială pentru categoriile la risc4.
În special în populaţiile cu risc crescut de complicaţii asociate şi nevaccinate, gripa cauzează morbiditate considerabilă; a fi vacccinat, începând de la vârsta de 6 luni şi peste, poate fi benefic din motive dincolo de protecţia individuală, de exemplu pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili la boala gripală gravă, pe cei care lucrează în sistemul de sănătate şi pentru reducerea transmiterii virusului gripal.
Despre Viatris
Viatris Inc. (NASDAQ: VTRS) reprezintă un tip nou de companie farmaceutică, care sprijină oamenii din întreaga lume să trăiască mai sănătos în fiecare etapă a vieții. Oferim acces la medicamente, operațiuni sustenabile, dezvoltăm soluții inovatoare și valorificăm expertiza noastră globală pentru a conecta mai mulţi oameni cu mai multe produse și servicii, prin intermediul sistemului nostru unic Global Healthcare GatewayTM. Formată în noiembrie 2020 prin fuziunea dintre Mylan și Upjohn, o fostă divizie Pfizer, Viatris combină expertiza științifică, de producție și distribuție cu capacități dovedite de reglementare, medicale și comerciale, pentru a oferi medicamente de înaltă calitate în peste 165 de țări și teritorii. Portofoliul Viatris cuprinde peste 1.400 de molecule aprobate într-o gamă largă de arii terapeutice, ce acoperă atȃt boli netransmisibile cȃt şi contagioase, şi include branduri globale iconice, generice, generice complexe și cu identitate de brand, un portofoliu în dezvoltare de medicamente biosimilare și o varietate de produse fără prescripție. Cu o organizație de aproximativ 37.000 de persoane, Viatris are sediul în SUA și centre globale în Pittsburgh, Shanghai și Hyderabad, India. Puteți găsi mai multe informații pe viatris.com și investor.viatris.com și vă puteți conecta cu noi pe Twitter la @ViatrisInc, pe LinkedIn și pe YouTube.