Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunțat că acţiunea de vaccinare propriu zisă se va face fie la medicul de familie, fie la farmaciile care sunt incluse în acest moment în program.
Persoanele aflate în grupele la risc nu vor plăti nimic pentru vaccin, iar cele cu vârsta între 50 şi 65 de ani, care nu au boli cronice, vor primi o compensare de 50%. În farmacie vaccinul antigripal costă aproape 60 de lei.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, gripa sezonieră continuă să reprezinte o ameninţare, atât pentru populaţia aparent sănătoasă cât şi, mai ales, pentru persoanele aflate la extremele de vârstă sau cu diverse boli cronice, prin riscurile pe care le produce prin complicaţiile produse de infecţia cu virus gripal şi deces.
”Vaccinarea anuală de rutină împotriva gripei sezoniere, cu un vaccin autorizat, cu compoziţia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 luni care nu au contraindicaţii”, arată specialiştii Ministerului Sănătăţii.
Grupele la risc crescut de boală infecţioasă sunt:
- gravide
- persoane cu boli cronice din grupa de vârstă 5 - 64 de ani
- personal medical
- persoane cu patologie cronică variată: imonosupresie congenitală şi dobândită (boli autoimune, infecţie HIV, transplant, terapie imunosupresoare) sau cu asplenie; drenaj ventricular extern; siclemie; implant cohlear; pacienţi cu boli cardiovasculare, boli respiratorii cronice, boli hepatice cronice, boli renale cronice (inclusiv dializaţi), obezitate, boli metabolice cronice, patologie neurologică cronică, neoplazii.
Pentru sezonul epidemic 2022 – 2023, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat o cantitate de 1.500.000 de doze vaccin gripal sezonier.
Femeile și reacţiile adverse la vaccinul antigripal
Vaccinurile antigripale sunt printre cele mai sigure produse medicale. Totuși, că orice alt produs farmaceutic, vaccinul antigripal poate provoca reacții adverse. Acestea sunt în general ușoare și dispar în câteva zile. Oamenii de ştiinţă canadieni au descoperit că femeile ar putea fi mai predispuse la reacţii adverse la vaccinurile antigripale decât bărbaţii.
Cercetătorii de la Universitatea din Montreal au descoperit, de asemenea, că femeile din studiu s-au confruntat cu un risc dublu de reacţii severe în comparaţie cu bărbaţii.
Echipa de studiu a evaluat atât reacţiile la locul de injectare, cât şi reacţiile sistemice care se răspândesc în tot corpul. Ei au evaluat simptome precum durerea, roşeaţa, febra, durerile de cap şi durerile musculare.
Astfel, în cadrul studiului, s-a constatat că femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani au fost cu 29% mai predispuse decât bărbaţii să experimenteze o reacţie în zona în care au fost vaccinate. În cazul femeilor de peste 65 de ani, această probabilitate a crescut la 43%. În plus, femeile mai tinere au avut un risc cu 25% mai mare de a se confrunta cu reacţii sistemice, care afectează diverse părţi ale corpului. Pentru grupul mai în vârstă, probabilitatea a fost de 27%.
Efecte secundare ale vaccinului antigripal
Reacții adverse ușoare:
• Ulcerație, roșeață sau umflături în zona în care a fost administrat vaccinul
• Durere de cap
• Febra
• Greata
• Dureri musculare
• Leșin - ocazional
Reacții alergice severe:
• Dificultate în respirație
• Răgușeală sau respirație șuierătoare
• Umflarea zonei din jurul ochilor sau a buzelor
• Urticarie
• Paloare
• Slăbiciune
• Bătăi rapide ale inimii sau amețeli
Foto Imago