40% din serviciile stomatologice accesate în ultimele două luni de funcționare, de la redeschiderea cabinetelor după starea de urgență, sunt pentru aparate dentare, față de 20% cât reprezentau ele din totalul serviciilor stomatologice în perioada pre-pandemie.
“Ascunderea involuntară a zâmbetului în spatele măștii de protecție, socializarea redusă, dar și perioada de vară și de concedii când oamenii au mai mult timp pentru ei pot fi o parte dintre motivele care au dus la creșterea interesului pacienților pentru tratamentele ortodontice”, explica Dr Denisa Zaharia.
“În această perioadă neobișnuită, oamenii socializează mai puțin, pleacă mai puțin în concedii, copiii și adolescenții nu își mai fac griji legate de reacția celor din jur în privința aspectului lor cu aparat dentar și toate aceste aspecte au generat un număr foarte mare de solicitări. De obicei, vara, în perioada vacanțelor și a concediilor, este perioada ideală pentru începerea unui tratament ortodontic, pentru că pacienții se adaptează mult mai ușor cu disconfortul primelor zile după aplicarea aparatului, pentru că nu se suprapune cu activitățile școlare sau extrașcolare, cu stress-ul și oboseala de la muncă. Anul acesta am avut însă un număr neașteptat de mare de cereri, dublu față de până acum, atât din partea copiilor și a adolescenților, cât și a adulților tineri”, declara dr. Denisa Zaharia, medic ortodont.
Tehnologia și noile tipuri de aparate dentare apărute pe piață îi ajută pe pacienți să treacă peste disconfort și să reducă pe cât posibil atât efectele nedorite, cât și durata tratamentului ortodontic: “Din experiență pot spune că cei mici aleg cel mai frecvent aparatele metalice cu elastice colorate și vesele, spre deosebire de adulți, pentru care cel mai important este ca aparatul să fie cât mai puțin vizibil, cât mai eficient și cu o estetică cât mai fină. Eu sunt specializată și certificată să utilizez orice tehnică de aparat dentar, așa că de fiecare dată recomand pacientului un tip de aparat eficient în cazul lui, dar și adaptat cerințelor lui. În ziua de astăzi, chiar avem de unde alege atât noi, medicii, cât și pacienții, pentru că există multe tipuri de aparate moderne, unele proiectate computerizat, cu tehnică precisă, cu poziționare în spatele dinților sau gutiere transparente detașabile si foarte confortabile, altele autoligaturante cu tehnologie nouă, foarte rapide și eficiente, altele frumos și atractiv construite pentru copii și tineri.”, subliniază dr. Denisa Zaharia, medic ortodont, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu.
Pacientul, indiferent de vârstă, trebuie să știe că tratamentul ortodontic este unul de durata, poate crea disconfort sau tensiuni la nivelul dinților în primele zile de purtare și necesită implicarea lui și multă disciplină: “Trebuie să meargă periodic la controale și să respecte recomandările medicului în ceea ce privește igiena și alimentația. Doar în acest fel va avea parte la final de un zâmbet minunat și dinți perfect aliniați.”, avertizează dr. Denisa Zaharia care subliniază că tratamentul ortodontic se adresează în egală măsură copiilor și adulților, obiectivele fiind obținerea unei armonii dentare, un zâmbet frumos și echilibrat, dar și o mușcătura funcțională și sănătate la nivelul dinților, gingiilor.
Dr. Denisa Zaharia recomandă efectuarea unui prim consult de către medicul specialist ortodont în jurul vârstei de 6-7 ani, acesta fiind cel care poate aprecia dacă există o dezvoltare corectă a maxilarelor, dacă dinții au spațiu suficient pe arcadă pentru eruptie. Dacă părinții sesizează că dinții permanenți nu erup la timp sau erup într-o poziție incorectă, dacă sunt prezente obiceiuri vicioase de sugere a degetului, înghițire cu limba între dinți (deglutitie infantilă) sau respratie orală în loc de cea nazală normală, trebuie să solicite un consult de specialitate la medicul ortodont. Cea mai mare parte a adulților care apelează la medicul ortodont o fac pentru că nu sunt mulțumiți de aspectul dinților lor sau din cauza unor probleme funcționale (nu mănâncă bine, au durere, zgomote în articulație sau observă că au probleme la nivelul gingiilor – sângerare sau retracție gingivală). Mai multe sfaturi despre sănătatea dentară se pot găsi pe Facebook.