Cum au ajuns oamenii sa piarda 40 de ore de somn anual. De ce nu se mai pot odihni 


Oamenii au început să piardă tot mai multe ore de somn. Potrivit ultimei cercetări, tot mai multe persoane nu reușesc să se odihnească pe parcursul nopții în special în nopțile de vară. Temperaturile tot mai ridicate afectează puternic somnul. 


Mai mult, specialiștii atrag atenția că temperaturile vor crește și mai mult în anii ce urmează, iar somnul nostru va avea și mai mult de suferi. În prezent, oamenii pierd cam 40 de ore de somn anual din cauza caniculei. Tot mai multe persoane sunt agitate, stresate tocmai din cauza lipsei de somn, arată cel mai recent studiu publicat în jurnalul One Earth.

Cercetarea a luat în considerare datele a 47.000 de oameni din 68 de ţări. Persoanele au purtat brăţări speciale pentru a le fi monitorizată calitatea somnului, coroborată cu temperatura şi clima locale.

”Oamenii dorm mai puţin de când au crescut temperaturile”, spune Kelton Minor, autor al studiului şi doctorand la Universitatea din Copenhaga.

Specialiștii avertizează ca temperaturile vor crește alarmant, iar numărul de ore de somn pierdute ar putea ajunge la circa 50-58 pe an. 

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies