La 38 de ani, Elena Gheorghe are greutatea ideală: Fac sport, mănânc cât se poate de sănătos


Cu toate că are două naşteri la activ, Elena Gheorghe reușește să aibă o siluetă de invidiat. 


Artista în vârstă de 38 de ani, are 1, 60 metri și cântărește de ani buni 50 de kilograme. Cântăreaţa a mărturisit că are grijă la ce şi cât mănâncă, iar mișcarea e pe primul loc. Elena Gheorghe evită complet mâncărurile prăjite, iar cina nu e mai târziu de ora 19.00.

Echilibrul, dar și gena bună se numără printre micile sale secrete.

 „Fac sport, mănânc cât se poate de sănătos. Acum, în ultimul timp, am mai luat un kilogram în plus. Fiindcă noaptea târziu mai mâncăm și pe la evenimente. De obicei, sunt disciplinată, pentru că pe la 18:00-19:00 se încheie masa, dar când suntem la eveniment mai mâncăm”, a declarat Elena Gheorghe.

Vedeta consumă de mai mulți ani suc de apio la prima oră a zilei, un suc extrem de sănătos și care îi oferă energie pentru întreaga zi. 

„Sunt evenimente și alte situații în care ne dorim să scăpăm de câteva kilograme într-un timp foarte scurt. Nu este cel mai sănătos lucru, de aceea trebuie sa fim foarte atenți la acest aspect și să găsim soluții pentru a o face cât de cât corect, fără repercusiuni. Eu aleg smoothie-urile din care să-mi iau tot ceea ce are nevoie organismul, și încep cu sucul apio pe stomacul gol. Apoi aleg varianta de salată, pește, legume. Ultima masă e musai să fie înainte de ora 19. Iar sportul este esențial. Și bineînțeles o stare general bună... cu zâmbete si recunoștința”, a declarat Elena Gheorghe.

Dieta Elenei Gheorghe

„Imediat după ce mă trezesc, beau un pahar de apă cu jumătate de lămâie stoarsă, care ajută la eliminarea toxinelor din corp, apoi, după 20-30 de minute, beau un pahar mare de suc de țelină apio, care ajută incredibil de mult tot organismul, hidratează celula, după alte 20 de minute beau un smoothie, care ajută la eliminarea metalelor grele. Din păcate, metalele grele sunt aproape în tot ce ne înconjoară și e musai să avem grijă, căci de aici provin majoritatea problemelor de sănătate.La prânz, consum salate de tot felul, în general hrană vie, iar seara, supe-creme, mâncare gătită la abur sau la cuptor, pește, sunt o mulțime de variante.

Între mese, am gustare: un fruct la alegere, de obicei papaya sau măr; acum, vara, mănânc pepene roșu.

Din când în când, paste integrale cu fructe de mare, un desert bun făcut în casă și înghețată neapărat. Rar, brânză, asta pentru că nu mă pot lăsa de tot de ea, sunt machedoancă, și la noi ea e baza. Îmi fac poftele, dar cu măsură”, a dezvăluit Elena Gheorghe.

Foto FAcebook

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies