1.Ce proiecte desfășurați în prezent pentu a susține femeile cu cancer la sân?
Principalul proiect pe care îl avem în prezent este echipa de Dragon boat, care este prima echipă de supraviețuitoare de cancer de sân acreditată la International Breast Cancer Paddlers Commission. Este autoritatea internațională care acreditează echipe de dragon boats la nivel internațional. Este o mișcare care se întâmplă de 25 de ani la nivel internațional. A pornit din UK de la un medic și se întâmplă în 225 de țări și, anul acesta, asociația Imunis, alături de Clubul Sportiv Nautic Titanii, condus de antrenorul Marian Baban, care este fost vicecampion național la canotaj, am creat această primă echipă de dragon boat.
Antrenamentele sunt specifice femeilor cu cancer de sân pentru că sunt special create pentru managementul limfedemului. Am creat această echipă la începutul anului, am acreditat-o în luna mai. Fetele au început antrenamentele în iunie. În iulie au avut primul cantonament și de atunci se antrenează constant. Echipa cu care vrem să mergem în 2022 în Noua Zeelandă la campionatul internațional va avea 22 de participante, dar în program, până acum, sunt înscrise 50 de femei de peste tot din țară.
Luna aceasta, fiind luna dedicată cancerului de sân, noi vom lansa oficial echipa. Vom avea eveniment de presă pe 22 octombrie cu medic oncolog, care este medicul echipei, cu dna dr. Claudia Teodorescu, cu toate canotoarele: Valeria Răcilă, Viorica Susanu și mulți alți canotori care vin să sprijine această mișcare pe care noi, asociația Imunis, am creat-o pentru prima dată în România. Este un proiect extraordinar, care a avut niște rezultate uimitoare la nivel psiho-emoțional pentru paciente. Le-a unit în această echipă.
De asemenea, avem clase de pilates online pentru paciente. Înseamnă antrenamente online săptămânale. La aceste antrenamente intră fete din România,Germania, Canada, Spania. Este o întreagă comunitate care ne-a permis nouă să ne extindem dincolo de granițe.
Mai avem caravana „Noul pacient”, care înseamnă seminarii pe care noi le facem online cu participare și din țară și din străinătate. Este începută în 2015. Astfel fost în peste 25 de orașe din țară. Mai avem programe de suport psiho-emoțional, programe de nutriție, grupuri suport. Este o întreagă navigație în sistem. Fetele sunt într-o comunitate. Noi le ghidăm cu ajutorul medicilor pentru ce au nevoie și le explicăm ce înseamnă tratamentul și nu numai. Sunt cumva gândite să cuprindă întreg aspectul vieții lor personale. Ne dorim să înțeleagă mai bine tratamentul, să suporte mai bine terapiile, să fie motivate să lupte și să simtă că fac parte dintr-o comunitate puternică. Fetele care sunt în asociația Imunis sunt tot mai bine, tot mai încrezătoare în șansa lor.
2. Din propria experiență, care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă o femeie din momentul în care este diagnosticată cu cancer
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă o femeie este să se poziționeze în fața diagnosticului. Dacă va fi deasupra diagnosticului, atunci este încrezătoare și cu siguranță va găsi acei oameni, medici, traineri și toate resursele de care are nevoie ca să depășească acest hop. Al doilea lucru cred că este foarte important să învețe să își câștige timp, adică deciziile pe care le ia, trebuie raționalizate, însă trebuie să fie decizii care să îi câștige timp, pentru că în cursa anti-cancer timpul este esențial. Atitudinea pe care o are contează. Dacă ea se vede supraviețuitoare, înfloritoare - își permite să citească poveștile altor femei, se inspiră de acolo și să creadă că ea poate să își rescrie povestea, atunci lucrurile se schimbă. De multe ori, nu e doar despre supraviețuire, ci despre modul în care femeia se transformă.
3. Ce rol are nutriția în procesul vindecării?
Dat fiind faptul că noi suntem ceea ce mâncăm, nutriția are un rol esențial. Ce trebuie să înțeleagă pacienta este că această boală, cancerul, se întâmplă la nivel celular. Atunci trebuie să aibă o nutriție, o alimentație care să o hrănească la nivel celular, care să nu permită hrănirea celulei tumorale. Sunt multe studii care arată foarte clar cu ce se hrănește celula malignă. Drept urmare, nutriția este esențială. De asemenea, în funcție de etapele de tratament în care ea se află, nutriția trebuie să susțină acea terapie, acel tratament, să nu vină să interfereze cumva. Contează alimentația pe care o are pe chimio, pe radio, apoi pe hormonoterapie, cât de detoxifiat este corpul ei după terapie. Deci are rol de susținere pe perioadele de tratament și, de asemenea, să o hrănească la nivel celular.
Sursă foto: arhiva personală