Factorii cheie de prevenție a diabetului. Ce stil de viață ar trebui să adoptăm, pentru a reduce efectele acestei boli 


Diabetul este un subiect mai mult decât actual, mai ales în contextul Covid-19. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, printre persoanele vulnerabile în fața infectării cu Covid-19 se află și cele care suferă de diabet. Potrivit medicilor, sunt trei factori cheie de prevenție a diabetului: alimentația echilibrată, odihna și sportul.


Începând cu anul 1991, pe 14 noiembrie se sărbătorește Ziua Mondială a Diabetului. Cu această ocazie, Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu, medic primar în igiena alimentației și nutriție, membru în Comitetul Consultativ în Nutriție Herbalife, ne vorbește despre ce stil de viață ar trebui să adoptăm, ce alimente să consumăm și cât de importantă este mișcarea pentru a preveni și a reduce efectele acestei boli.

Alimentația rațională, somnul suficient, hidratarea și mișcarea sunt punctele cardinale pentru a avea un stil de viață echilibrat. Este foarte important să avem o alimentație bogată în fibre, dar săracă în glucide simple și grăsimi, alături de un stil de viață activ, deoarece supraponderalitatea și obezitatea sunt de regulă problemele care preced și însoțesc, în cele mai multe cazuri, diabetul. Astăzi, nu mai există, ca în trecut, un regim alimentar pentru diabetici, nu există restricții absolute, dar alimentele cu index glicemic mare, cele bogate în zaharuri și grăsimi trebuie mâncate cât mai rar sau chiar deloc. Produsele de cofetărie, pâinea albă, fructele uscate, anumite fructe proaspete, orice preparat din cereale rafinate nu sunt prietenoase cu corpul nostru, iar în cazul îmbolnăvirii de diabet, acestea trebuie evitate aproape total”, este sfatul doctorului. 

Trebuie să fim atenție și la modul de pregătire. Alimentele gătite la abur sau la cuptor sunt cu siguranță mult mai sănătoase și mai benefice pentru corpul nostru decât cele preparate prin prăjire. Sunt recomandate fructele cu un nivel redus de zaharuri precum anumite tipuri de mere, mai spune specialistul. 

Salatele mari cu o varietate de frunze verzi, roșii, ceapă, ridichi, la care se adaugă o sursă de proteine, dar săracă în grăsimi saturate, reprezintă alimente care pot fi consumate de către un diabetic. Pentru a înlocui zahărul se pot folosi îndulcitori precum steviolul, sucraloza, xilitolul, dar în niciun caz mierea. 

Hidratarea joacă un rol important, apa fiind un element de bază. Există diferite ceaiuri aromate pe bază de plante sau fructe, foarte plăcute la gust, care pot contribui la asigurarea aportului necesar de lichide. Nu trebuie să uităm și de mișcare, care este motorul tuturor funcțiilor noastre vitale. 

Vezi și: Doctor de bine - Dr. Gabriela Bar, despre cum să ne protejăm copiii împotriva gripei și a coronavirusului

vezi emisiunile doctor de bine

Carnea pe care o poți consuma și în Postul Crăciunului. Se digeră ușor și are...
Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies