Ce este acidul hialuronic?
Acidul hialuronic este o molecula pe care o regăsim în mod natural în organism, în special în tesutul conjunctiv, fiind unul dintre componenții de bază ai matricei extracelulare. Datorită structurii chimice și a proprietăților sale hidrofile, acidul hialuronic atrage și reține până la 70% din greutatea sa în apă, rolul său principal fiind menținerea unui nivel optim de hidratare a țesutului. Din păcate, odată cu înaintarea în vârsta, atât cantitatea cât și calitatea acidului hialuronic de la nivelul pielii scade, alături de alte componente din structura pielii, având drept consecință scăderea tonusului și a elasticității pielii, pierderea de volum și, în final, formarea ridurilor.
Care este vârsta potrivită pentru a injecta prima dată acid hialuronic?
Consider ca vârsta potrivită pentru efectuarea acestei proceduri estetice este vârsta la care chiar avem nevoie de ea. În medicina estetică, produsele pe bază de acid hialuronic sunt folosite în special sub formă de fillere, deci geluri pe care le utilizăm cu scopul de a volumiza, iar indicațiile pot fi multiple. În general, la vârste tinere, acidul hialuronic ne poate ajuta să corectăm mici asimetrii la nivelul feței, sau pentru a echilibra proporțiile faciale, iar mai târziu, după vârsta de 35-40 de ani, fillerele pe bază de acid hialuronic sunt foarte eficiente în a corecta pierderea fiziologică de volum, cu rezultate foarte frumoase și naturale.
De ce este important să se folosească de către medici acid hialuronic de calitate?
În prezent, pe piață sunt foarte multe produse de tip filler care conțin acid hialuronic, însă nu sunt toate la fel. Aceste diferențe pot fi date atât de proprietățile gelului, cât și de calitatea produsului. În clinică folosesc frecvent gama MaiLi, pentru că îmi oferă o paletă completă de produse, cu proprietăți diferite, care se pliază pe nevoile pacienților mei, dar, în același timp, este o gama de produse premium, care imi asigura calitatea si siguranta utilizarii lor. Tehnologiile OxyFreeTM și Smart Spring care stau la baza produselor MaiLi au permis obținerea unui gel 100% biocompatibil, flexibil si suplu, care se adaptează mișcărilor faciale și permite obținerea unor rezultate frumoase și naturale.
Care sunt principalele avantaje ale injectării cu acid hialuronic?
Cum spuneam și mai devreme, principala proprietate a acidului hialuronic este de a absorbi și a reține apă, prin urmare, produsele pe bază de acid hialuronic se folosesc pentru a crea volum. Fie ca ne dorim buze mai pline, pomeți bine conturați, o linie mandibulară bine definită sau ne dorim să corectăm pierderea de volum în zona cearcănelor, cu siguranță acidul hialuronic este de mare ajutor și este prima opțiune de tratament. De asemenea, procedura de umplere cu acid hialuronic este una minim invaziva, rapidă, cu discomfort mic pentru pacient, și în cele mai multe cazuri nu necesită perioada de recuperare. De asemenea, rezultatele sunt vizibile imediat și se mențin pe o perioada de aproximativ 6-12 luni.
Câte ședințe sunt necesare pentru a ajunge la rezultatul dorit?
În cele mai multe cazuri, când realizăm procedura de umplere cu acidul hialuronic, rezultatul dorit se obține în urma unei singure ședințe. Excepție face corectia buzelor subțiri, când pot fi necesare și prefer să efectuez ședințe multiple, pentru a obține un rezultat frumos și natural. Însă, pentru a menține aceste rezultate pe termen lung, este necesară repetarea procedurii de injectare după o perioadă de câteva luni, variabilă în funcție de zona tratată și tipul de produs utilizat.
Care este acidul hialuronic preferat? De ce?
E greu să ai un singur produs pe bază de acid hialuronic preferat, în general, cel mai bun produs fiind cel care se potrivește nevoilor pacientului.
Totuși, produsul pe care îl folosesc frecvent și obțin rezultatele foarte frumoase pentru pacienții mei este MaiLi Extreme. Acest produs are o capacitate mare de volumizare, folosind o cantitate minimă de filler, cu o remanenta foarte bună, de până la 12-18 luni, la nivelul țesutului.
Cum au evoluat procedurile estetice în ultimii ani?
Observ cu bucurie, în ultimii ani, că preferințele pacienților care vin la noi în clinică, sunt îndreptate către rezultate din ce în ce mai discrete, naturale, și nu își mai doresc schimbări majore la nivelul feței. De ani buni încurajez pacientele în direcția aceasta, iar procedurile estetice să aibă ca scop corecția și îmbunătățirea aspectului feței, nu schimbarea fizionomiei. De asemenea, pacientele sunt mult mai atente la calitatea și sănătatea pielii, la prevenirea semnelor de îmbătrânire și înțeleg importanța tratamentelor preventive în menținerea unui aspect tânăr și atrăgător al feței pe termen lung.
Considerați că cererea pentru injectarile cu acid hialuronic a crescut? De ce?
Consider că cererea pentru utilizarea acidului hialuronic se menține în creștere, deoarece aceste produse se mulează în continuare pe o nevoie crescută a acestor proceduri. În plus, acidul hialuronic rămâne una dintre cele sau studiate și sigure substanțe utilizate în medicina estetică în ultimii 20-30 de ani, iar calitatea produselor pe baza de acid hialuronic a crescut foarte mult, având proprietăți variabile, în funcție de nevoile fiecărui pacient. De asemenea, cu ajutorul acestor produse, un medic cu experiență în domeniu, poate obține rezultate extraordinare pentru cei mai multi dintre pacienți, cu riscuri minime si un grad mare de satisfacție din partea pacienților.
Cum ar trebui să se pregătească un pacient care dorește să-și injecteze acid hialuronic? Dar post-procedură?
Înaintea oricărei proceduri estetice, indiferent de tipul acesteia, este esențială consultația cu medicul estetician. În cadrul consultului se vor stabili care sunt nevoile și dorințele pacientului, se va evalua starea generala de sănătate și existența unei posibile contraindicatii a acestor proceduri sau necesitatea unei pregătiri anterioare procedurii. Astfel, se va stabili un plan de tratament, se vor discuta beneficiile, dar si riscurile procedurilor si se vor seta așteptările corecte. Abordarea si pregătirea fiecărui pacient este diferită, personalizată, astfel ca fiecare persoana sa obțină, in urma acestor proceduri estetice, cele mai frumoase rezultate.