Carmen Tănase s-a reinventat la 63 de ani! După ce a slăbit 10 kilograme, actrița a recurs la intervenții estetice


Carmen Tănase este una dintre cele mai cunoscute și iubite actrițe din România. 


Interpreta faimoasei Flăcărica din Inimă de țigan a luat recent o decizie care a stârnit interesul fanilor și al publicului larg. Pentru că a început filmările la un nou serial de succes, dar și din dorința de a face o schimbare, actrița a ales să recurgă la injectări cu acid hialuronic.

Carmen Tănase a decis să apeleze la această procedură estetică pentru umplerea șanțurilor nazolabiale și liniilor marionetelor de la nivelul feței. În doar o singură ședință, actrița a reușit să își întinerească aspectul și să își recapete încrederea în sine.

Recent, actrița în vârstă de 63 de ani a dezvăluit că a reușit să slăbească și 10 kilograme într-un timp record.

Transformare totală printr-o tehnică minim invazivă

„Mi-a spus o prietenă că arăt așa de odihnită de parcă am fost doua săptămâni în Bahamas. Uite așa, când nu mai aveam nici o speranță și nicio tragere de inimă, am slăbit 10 kg și urmează alte 10 la rând șiiiiiiiii…, atenție ce spun acum, să-mi păstrez expresia feței, adică să nu se schimbe nimic și totuși să atrag atenția și să mă simt bine cu mine. Sau, hai, să nu picăm în clișee, să mă simt MULT mai bine cu mine. Să am o relație prietenoasă cu oglinda. În fine, să nu mă mai sperii când dau cu ochii de mine după trei-patru ore de somn. Domne, pe scurt, să mă plac", a spus Carmen Tănase pe rețelele de socializare.

Foto FACEBOOK

vezi emisiunile doctor de bine

Kilogramele în plus cresc riscul de cancer colorectal. „Poate să aibă și 10...
Ce putem face dacă avem palpitații. „Controlează inclusiv inima și vasele de...
Inflamația ficatului, principala cale spre cancer. Factorii care influentează cel...
Simptomele apărute într-o singură ureche pot ascunde afecțiuni grave. Avertismentul...
Tehnologia care digitalizează mișcarea maxilarului și permite lucrări dentare...
Copiii care se îngrașă nu se tratează cu diete și interdicții alimentare. Ce...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies