Pentru a afla mai multe detalii, Andreea Groza l-a avut ca invitat, într-o nouă ediție Doctor de bine, pe dr. Radu Prejbeanu, medic primar ortopedie și traumatologie și Director medical al Spitalul Premiere din Timișoara, în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Când este necesară proteza de genunchi?
Pentru a afla mai multe detalii, Andreea Groza l-a avut ca invitat, într-o nouă ediție Doctor de bine, pe dr. Radu Prejbeanu, medic primar ortopedie și traumatologie și Director medical al Spitalul Premiere din Timișoara, în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Andreea Groza: De ce ar putea să doară genunchiul zile în șir?
Prof. Dr. Radu Prejbeanu: „Cele mai multe cauze al durerii de genunchi nu trec de la sine. Durerile, care nu mai trec, pot apărea secundar unor traumatisme sau pot fi determintate de procese de îmbătrânire ale articulațiilor”.
Andreea Groza: De ce apar dureri în procesul de îmbătrânire?
Prof. Dr. Radu Prejbeanu: „Aș vrea să privim genunchiul asemenea unei piese de la o mașină. Genunchiul are rolul de a asigura mobilitatea piciorului. Mobilitatea determină o mișcare, mișcarea determină o frecare, iar frecarea determină o anumita uzură în timp, astfel apar diferite afecțiuni ale genunchiului.
Suprafețele de mișcare se numesc cartilaje. Acestea rezistă la mișcare și au o capacitate de a absorbi șocul, ca să nu doară la mers. Capacitățile cartilajelor se reduc pe măsură ce îmbătrânim.
Țesutul cartilaginos nu se reface, așa cum se reface pielea după un traumatism. Când are o uzură, nu mai poate să revină, să fie din nou functional.”
Andreea Groza: Cum încetinim această uzură?
Prof. dr Radu Prejbeanu: „Mergând zilnic și evitând suprasolicitarea genunchiului prin greutate excesivă sau prin eforturi fizice foarte mari de tipul sporturilor de performanță. Un kilogram în plus pe abdomen înseamnă 4 kilograme în plus pe genunchi.
În al doilea rând, de ce mersul pe jos este bun? Cartilajele și articulațiile se hrănesc, dacă se mișcă. Absorb ca un burete lichidul din genunchi, cu substanțe nutritive. Ca să le absoarbă, ”buretele” trebuie presat. Îl presează chiar mișcarea.”
Andreea Groza: Și rezolvarea curativă care ar fi, dacă articulațiile nu mai funcționează?
Prof. dr Radu Prejbeanu: „Dacă vă doare genunchiul, veniți la medic. În funcție de stadiul bolii artrozice de la genunchi, tratamentul e diferit. Genunchiul e ca un apartament cu 3 camere. Gradul de artroză poate fi diferit în funcție de camera, unde apare. Alegem procedee chirurgicale diferite, în funcție de nevoile pacientului.”
Andreea Groza: Când ne gândim la o proteză de genunchi?
Prof. dr Radu Prejbeanu: „Când articulațiile sunt deteriorate sever. Dar, după intervenția care inserează o proteză de genunchi, viața va fi normală și fără durere. Viata pacientului devine mai bună, incomparabilă cu cea de dinainte de operație.
Și tinerii pot avea nevoie de o astfel de intervenție chirurgicală. Din două motive: în cazul tinerilor, proteza de genunchi poate fi necesară după traumatisme grave. A doua cauză este o boala inflamatorie, sistemică, care afectează și genunchiul.
În spitalul Premiere din Timișoara, fiecare pacient care are nevoie de o proteză de genunchi este evaluat de o echipă multidisciplinară, care evaluează minuțios toate afecțiunile înainte de protezare.”
Vezi interviul integral în materialul VIDEO de mai jos