„Munca de acasă și sedentarismul au crescut adresabilitatea la medic în rândul pacienților care se confruntă cu dureri de spate. Oamenii stau în poziții fixe, vicioase, atât pe canapea cât și pe scaun, poziții ce par și pot fi confortabile, dar nefavorabile pentru sanatate. Durerile de spate se pot agrava, existând posibilitatea apariției tulburărilor degenerative. Cele mai frecvente diagnostice în cazul durerilor de spate sunt hernia de disc, cervicalgia, dorso-lombalgia, lombo-sacralgia, lombo-sciatalgia. Netratate din punct de vedere al cauzei, acestea pot avea complicatii, printre care și deficitul motor“, spune Andra Pintilie, medic de recuperare în cadrul clinicii Kino Med.
Simptome care ar trebui să ne îngrijoreze și să ne trimită la medic
Printre simptomele care ar trebui să ne trimită la medic se numără durerile de spate cu caracter nocturn, care trezesc pacientul din somn sau care apar dimineața la trezire, când durerea de spate iradiază atât în membrul superior cât și în cel inferior, amorțeli, înțepături, senzație de arsură/ace.
Tratamentul durerilor de spate
Tratamentul durerilor de spate constă de cele mai multe ori în antiinflamatoare nesteroidiene, steroidiene, analgezice non-opioide, decontracturante, suplimente cu rol antiinflamator, proceduri de fizioterapie (electroterapie, kinetoterapie, etc).
„Adresarea către un neurochirurg este indicată atunci când durerea nu mai răspunde la tratamentul farmacologic și procedurile de recuperare, prin instalarea sau persistența unui deficit motor, apariția sindromului de „coadă de cal" (incontinența sau retenție urinară și pentru materiile fecale, disfuncție sexuală, durere referita, diminuarea/abolirea reflexelor osteo-tendinoase)“, recomandă medicul.
Metode moderne de recuperare
Printre metodele moderne de recuperare se numără terapiile computerizate care permit evaluarea specifică a diferitelor tulburări de echilibru, mersul, precum și procedurile moderne de electroterapie ce permit ameliorarea simptomatologiei algice prin reducerea proceselor inflamatorii, favorizarea relaxării musculare, regenerarea tisulară locală (low level laser therapy, care therapy, ultrasunet, curenți diadinamici, curenți interferențiali, etc.) De asemenea, folosirea dispozitivelor ce includ realitatea virtuală și facilitează programul de kinetoterapie și care reușesc să determine pacientul să fie mai receptiv la indicațiile primite.
Importanța kinetoterapiei
Kinetoterapia reprezintă „gold-standard"-ul în afecțiunile coloanei vertebrale, având capacitatea de a preveni agravarea proceselor degenerative, a herniilor de disc, a tulburarilor de statică vertebrală, ameliorând durerea și prevenind intervențiile chirurgicale. Importanța adresării unui centru de recuperare este de necontestat prin prisma echipei multidisciplinare alcatuită din medici de medicină fizică și de reabilitare, medici ortopezi, medici neurologi, kinetoterapeuți, asistenți de electroterapie.
Sursă foto: Shutterstock