Andreea Groza: Ce este fibromul uterin?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Fibromul uterin este o tumoră benignă. Acesta apare la nivelul uterului, nu este cancer, și are un risc minor de a se transforma în cancer. De fapt, riscul de a se transforma în cancer este egal cu al țesutului sănătos din jur. Fibromul uterin afectează 80% dintre femei de vârstă fertilă, adică până la menopauză. Procentul este destul de mare și va mai crește odată cu îmbunătățirea tehnicilor imagistice; în fapt, aceste investigații au rezultat astfel de valori. Până acum, fibroamele nefiind diagnosticate.
Andreea Groza: Cum putem să descoperim o astfel de formațiune în uter?
Dr. Viorel Narcis Stoica: O putem descoperi prin ecografie; această investigație se poate face oricând, fiind complet neiradiantă și fără contraindicații. Aceste tumori benigne sunt legate de activitatea hormonilor din perioada fertilă a femeii, iar la menopauză involuează. Pot apărea și la menopauză, atunci când femeia urmează un tratament de substituție hormonală.
Andreea Groza: Cum le abordați?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Fiecare femeie are un caz particular. De aceea am înființat Centrul pentru tratamentul fibromului uterin și al altor patologii uterine benigne.
Andreea Groza: Fibromul uterin afectează sau nu șansa de avea un copil?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Dacă sarcina se obține, deși există un fibrom, și femeia respectivă naște și alăptează, fibromul va involua. Va fi mai mic la următoarea sarcină.
Andreea Groza: Exista fibrom subseros, submucos, intramural. Ce înseamnă?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Fibromul submucos este cel mai zgomotos din punct de vedere simptomatic. Acesta produce sângerări, este fibromul situat sub endometru, adică sub mucoasa uterului (mucoasă care se elimina la fiecare mentruație). Sângerările sunt mai prelungite în timpul menstruației și apoi poate să rămână o sângerare continuă.
Fibromul intramural, dacă nu este dezvoltat spre cavitatea uterină, poate să treacă asimptomatic. Este dezvoltat în mușchiul uterin, în peretele uterin. De pildă, am avut paciente cu fibroame care măsurau 10 cm. În funcție de greutatea femeii, acest fibrom poate să nu fie resimțit.
Fibromul subseros se dezvoltă spre exteriorul uterului.
Andreea Groza: Abdomenul este un spațiu permisiv. Ce dimensiuni pot atinge aceste tumori?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Da, am operat doamne cu fibroame de 20 de cm, fără simptome. Formațiunea poate ajunge la astfel de dimensiuni tocmai pentru că nu a prezentat simptome.
Andreea Groza: Dacă luați decizia operației, ne gândim cu speranță la o sarcină ulterior?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Da, din acest motiv facem operația, când e cazul să o facem. Păstrăm uterul și va aparea o sarcina ulterior. Ca să apară sarcina în siguranță după operație, am dezvoltat tehnici de sutură speciale. După ce eliminăm fibromul, se coase uterul în 6-7 straturi, cu fire care se absorb. Intervenția se numește miomectomie.
Andreea Groza: Există situații în care fibromul uterin înseamnă infertilitate?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Da. De aceea, trebuie să intervenim minin-invaziv pentru ca, mai apoi, să permitem sarcina. După îndepărtarea fibromului uterin, este nevoie de 8-10 luni până la o sarcină.
Andreea Groza: Ce înseamnă chirurgie mimin-invazivă când ne referim la fibrom?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Înseamnă distrugeri minime ale țesutului sănătos.
Facem astfel chirurgia laparoscopică. Realizăm o histeroscopie, adică operație fără să tăiem peretele abdominal. Ajungem în cavitatea uterină prin colul uterin.
Chirurgia robotică ne permite de asemenea să abordăm tumori mai simplu decât în chirurgia laparoscopică. Robotul reproduce mișcările mâinilor chirurgului, cu o vizibilitate mai bună, cu o imagine mărită.
Andreea Groza: Există și tratamente non-chirurgicale?
Dr. Viorel Narcis Stoica: Da. Embolizarea este modalitate prin care se întrerupe fluxul sanguin spre fibrom. Medicamentele induc menopauza o perioadă și astfel, fibromul involuează. Alăptatul este o modalitate de tratament. Fiecare pacientă este unică, iar fiecare caz are rezolvarea lui.