Ce șanse are o femeie de peste 40 de ani să conceapă natural?
Dacă e să vorbim în cifre, în procente mai exact, răspunsul simplu, sec, ar fi: între 40 și 44 de ani șansele unei femei de a rămâne însărcinată sunt de 25%, iar între 45 și 49 de ani de numai 5%. Dar la vârsta de 40 de ani nu este vorba doar de atât, doar de șansele de a obține sarcina. Mai este vorba și de cât de dificil poate fi de păstrat sarcina obținută, de riscurile la care femeia este expusă, dar și dacă sarcina, odată obținută, este sau nu viabilă, fiind vorba și despre o calitate scăzută a ovocitelor la această vârstă.
Dar mai întâi să lămurim cel dintâi aspect, al concepției pe cale naturală la vârsta de peste 40 de ani. Dificultatea pe care o întâmpină în acest caz femeia este creată de rezerva ovariană disponibilă. O femeie se naște cu un număr presetat de ovocite, din care, treptat, de-a lungul vieții sale, până la menopauză, pierde în mod constant, fără posibilitatea de a mai produce altele în locul lor. În viața intrauterină fătul de sex feminin are circa 4 milioane de ovocite. Până la naștere numărul lor se înjumătățește, apoi până la pubertate pierde lunar aproximativ 11.000 de ovocite. La instalarea menstrei, adolescenta mai are doar 300.000 – 400.000 de ovocite, și de aici înainte, pâna pe la 30 de ani, lună de lună mai dispar câte 1.000. Și nu scade doar numărul ovocitelor, ci și calitatea lor. În jurul vârstei de 30 de ani, femeia mai are doar 12% din rezerva ovariană, moment din care scăderea devine chiar accelerată. La 37-38 de ani se mai poate vorbi despre circa 25.000 de ovocite, după care scăderea este chiar dramatică. La 40 de ani, rezerva ovariană se reduce la un procent de numai 3%... Sigur, există și excepții: femei care pot concepe și după 40 de ani, dar și femei a căror rezervă ovariană se epuizează prematur, la 20 sau 30 de ani.
În ceea ce privește riscurile la care este expusă o gravidă cu vârsta peste 40 de ani, acestea sunt prezente din start, încă de la instalarea sarcinii. Datele statistice indică faptul că riscul de a suferi un avort spontan în prima săptămână este de 50%. Cât despre rata natalității la această categorie de vârstă, ea abia atinge un modest procent de 8%. Apoi, în evoluția sarcinii, vorbim despre complicații și riscuri. Vorbim despre sarcina ectopică (extrauterină), hipertensiune arterială, diabet gestațional, desprindere prematură a placentei de peretele uterin, de placenta praevia (placenta ajunge în partea de jos a uterului, acoperind parțial sau total cervixul), de anomalii genetice (sindrom Down, defect de tub neural, Trisomie 13 sau 18, sindrom Smith-Lemli-Opitz), naștere prematură și greutate mică a copilului la naștere.
Fără a fi considerate riscuri, trebuie subliniat că o sarcină după 40 de ani va aduce cu sine o oboseală mai accentuată, neplăceri și dureri mai mari, fie și numai de oase și articulații, care încep firesc să se deterioreze. Și, în mod clar, o viitoare mămică de această vârstă nu mai poate sub nicio formă spera la o naștere naturală.
Dar prin tehnici de fertilizare asistată?
Ne-ar fi plăcut să răspundem că șansele sunt foarte mari. Prudența însă ne dictează să nu avansăm un procent mai mare de 7% pentru femeile cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani, după un singur ciclu FIV. Ne referim la fertilizarea in vitro cu ovocite proprii. Pentru că, așa cum am afirmat și avem convingerea că s-a înțeles corect acest lucru, vârsta femeii este deosebit de importantă. Chiar și pentru fertilizarea in vitro, pentru că poate afecta și rata acesteia de succes. Nu e vorba doar de acea scădere dramatică a numărului de ovocite, mai este vorba și de calitatea lor. Deci implicit și a embrionilor obținuți în laborator. Fertilizarea in vitro la o femeie cu vârsta peste 40 de ani necesită un protocol de stimulare ovariană controlată foarte atent gândit și condus, cu o monitorizare foarte strictă. Nu am vrea ca toate aceste informații să fie descurajante pentru o aspirantă la statutul de mămică după vârsta de 40 de ani! Nicidecum! Știința, tehnicile moderne de reproducere umană asistata, au cunoscut o evoluție fantastică și oferă tot mai multe posibilități. Ne referim la tratamentele hormonale, la tehnici precum FIV sau ICSI și chiar la fertilizarea cu ovule donate. Încrederea în specialistul în infertilitate și perseverența în încercarea de a obține o sarcină au o importanță mai mare decât s-ar putea crede la o primă și superficială vedere.
De ce contează vârsta și la tehnicile de fertilizare asistată?
Ce vârstă este considerată prea avansată pentru o fertilizare in vitro, iată un subiect controversat care a stârnit polemici în comunitatea celor interesați de tema infertilității. Dacă aruncăm o privire în studiile internaționale vom constata că acestea susțin faptul că rata nașterilor ca urmare a fertilizării in vitro, cu ovocite proprii, la femei cu vârste cuprinse între 41 și 42 de ani, este de 13,4%, iar la cele cu vârste peste 42 de ani de numai 4,1%.
La femei, începând cu 37 de ani se consideră vârstă reproductivă avansată. Așa cum am menționat, pe măsura trecerii anilor rezerva ovariană scade și, mai importantă decât cantitatea de ovocite, este scăderea calității acestora. Chiar dacă femeia dispune, să zicem, de o rezervă ovariană generoasă la o vârstă la care acest lucru nu mai este de așteptat, acele ovocite sunt susceptibile de a prezenta anomalii cromozomiale. În cazul bărbaților, vârstă reproductivă avansată este considerată vârsta de 40-45 de ani. Spre deosebire de femei, care dispun de un număr prestabilit de ovocite, număr care doar scade pe parcursul vieții, bărbații nu încetează niciodată să producă lichid seminal. Sigur, cu unele excepții, în cazul unor afecțiuni sau deteriorări structurale. Similar legăturii dintre vârstă și calitatea ovocitelor la femei, și bărbații mai în vârstă produc adesea spermă cu anomalii cromozomiale. Este importamt de subliniat că FIV nu trebuie considerat un tratament care crește calitatea ovulelor sau viabilitatea spermatozoizilor. Înaintarea în vârstă scade calitatea materialului genetic și implicit a scuccesului FIV. Și nu sunt de ignorat nici riscurile pe termen scurt și lung asociate acestei proceduri. Din start se are în vedere sindromul de hiperstimulare ovariană, o afecțiune destul de gravă. Apoi, riscurile de complicații în cazul unei sarcini obținute prin FIV la o vârstă înaintată sunt aceleași ca în cazul unei sarcini obținute pe cale naturală (avort spontan, sarcină extrauterină, diabet gestațional, preeclampsie sau eclampsie, desprindere prematură de placentă, placenta praevia, naștere prematură). Majoritatea clinicilor de fertilitate stabilesc o limită de vârstă, adesea între 42 și 45 de ani, pentru ca o femeie să își folosească propriile ovocite. După această vârstă se mai poate vorbi doar despre material genetic de la donator. În funcție de situația cuplului, în cadrul FIV se pot folosi ovulele femeii și sperma de la partener, ovulele femeii și sperma de la donator, ovule de la donatoare și sperma partenerului, ovule de la donatoare și sperma de la donator sau embrioni donați.
Am văzut ca un copilaș obtinut prin FIV la voi are deja 18 ani. Ce am învățat în acești 18 ani despre FIV?
Evenimentul s-a petrecut chiar cu 20 de ani în urmă, la clinica din Atena. Da, în 20 de ani s-au schimbat multe în ce privește procedurile de reproducere umană asistată, în sensul îmbunătățirii lor pentru obținerea unei rate din ce în ce mai mare de reușită de la prima încercare. A evoluat mult tehnologia, iar in sensul acesta este foarte important de ținut pasul în ce privește dotarea laboratoarelor de embriologie – un spațiu care ține o vreme loc de uterul mamei. Apoi, au apărut analizele PGD (preimplantation genetic diagnosis) și PGS – (preimplantation genetic screening), extrem de importante în procesul de obținere a unei sarcini sănătoase, fără anomalii genetice. Cele două analize permit ca, în procedura de fertilizare in vitro, să putem implanta doar embrioni sănătoși, fără anomaliile genetice care pot apărea în anumite cazuri. Sunt recomandate celor care au rude de gradul I cu boli genetice, cuplurilor care au trecut prin avorturi multiple sau celor care, din motive neclare, nu au obținut, în mod repetat, implantarea embrionilor. Însă, înainte de orice, am învățat în tot acest timp două lucruri foarte importante:
1. Că primul pas pentru a rezolva o problemă de infertilitate este să ai un diagnostic corect. Fără acesta, nu ai cum să aplici un tratament adecvat și nici să ai rezultatele dorite și de medic, și de cuplu.
2. Că tratamentele este obligatoriu să fie personalizate. Fiecare corp reacționează diferit, ce se potrivește unui cuplu nu se potrivește altuia, așa că tratamentul personalizat este cel care dă cele mai bune rezultate.
De ce infecțiile genitale pot determina infertilitate?
Agenții infecțioși pot afecta diverse funcții umane importante, inclusiv reproducerea. Bacteriile, ciupercile, virusurile și paraziții sunt capabili să interfereze cu funcția de reproducere la ambele sexe. Infecțiile tractului genito-urinar masculin reprezintă aproximativ 15% din cazurile de infertilitate masculină. Infecțiile pot afecta diferite locuri ale tractului reproductiv masculin, cum ar fi testiculul, epididimul și glandele sexuale accesorii. Spermatozoizii înșiși pot fi afectați ulterior de infecții urogenitale la diferite niveluri de dezvoltare, maturare și transport. Printre cele mai frecvente microorganisme implicate în infecțiile cu transmitere sexuală, care interferează cu fertilitatea masculină, se numără Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae. Mai puțin frecvent, infertilitatea masculină este cauzată de epididimo-orhita cu transmitere sexuală, cauzată în principal de Escherichia coli.
La femei, primele două microorganisme (Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae) sunt cu siguranță implicate în leziuni cervicale, tubare și peritoneale, în timp ce cervicita Herpes simplex este mai puțin periculoasă. Importanța generală a implicării cervicale este încă în discuție. Deteriorarea tubo-peritoneală pare a fi cea mai importantă modalitate prin care microorganismele interferează cu fertilitatea umană. Chlamydia trachomatis este considerată cea mai importantă cauză a lacerărilor și obstrucției tubare, a bolii inflamatorii pelvine și a aderențelor.
În cazul infecției cu Neisseria gonorrhoeae, chiar dacă incidența sa globală pare să scadă, trebuie avută în vedere în continuare. De asemenea, vaginoza bacteriană nu trebuie ignorată, deoarece agenții săi cauzali pot produce infecții ascendente ale tractului genital feminin, consecința fiind infertilitatea.
Ce înseamnă comportament proactiv de la vârstă tânără, astfel încât să nu ne confruntăm cu infertilitate.
Realitatea societății de azi este diferită de cea a generațiilor din urmă. Mamele și bunicile noastre s-au căsătorit devreme și au născut, în general, la vârste puțin peste 20 de ani. În societatea actuală maternitatea este amânată pentru că pe primul loc se află cariera și stabilitatea financiară. Și, adesea, mai târziu este... prea târziu. Rezerva ovariana nu așteaptă, nu se conservă. Ea doar scade, și scade. Cel dintâi sfat pe care orice specialist în infertilitate îl va oferi tinerilor este acela de a nu amâna prea mult timp decizia de a avea un copil. Poate fi regretabil și costisitor. Tratamentele pentru infertilitate și tehnicile de reproducere umană asistată nu sunt ieftine... Ce poate face o persoană la vârstă tânără pentru a preveni infertilitatea? Alegerile făcute de la adolescență până la vârsta adultă pot avea un impact major asupra capacității de a obține o sarcină. Pentru a preveni mai multe cauze ale infertilității ar trebui luați în serios o serie de factori de risc care țin de stilul de viață. Ținând cont de ei poate fi îmbunătățită sănătatea reproductivă și capacitatea de a obține o sarcină.
Menținerea unei greutăți și diete sănătoase poate fi pe primul loc. Studiile epidemiologice au arătat că obezitatea reprezintă șase procente din totalul cazurilor de infertilitate feminină și, pe de altă parte, greutatea corporală redusă reprezintă încă șase procente. Așadar, atât a fi supraponderal cât și a fi subponderal afectează deopotrivă fertilitatea. O dietă echilibrată și practicarea de exerciții fizice moderate pentru obținerea și/sau menținerea unei greutăți sănătoase pot avea ca și rezultat un ciclu regulat, ceea ce contează foarte mult. O femeie care suferă de tulburări de alimentație (anorexie, bulimie, obezitate) va suferi afectări ale glandei tiroide dar și alte dezechilibre hormonale care conduc la menstre neregulate. Același efect îl poate avea și activitatea fizică exagerată, antrenamentele intense. Sunt recomandate exercițiile fizice moderate, somnul, odihna, activitățile recreative și reducerea nivelului de stres, pentru îmbunătățirea sănătății mentale și emoționale.
Cu toții am auzit că fumatul poate provoca boli de inimă și cancer. Însă un risc mai puțin cunoscut pe care consumul de tutun îl are asupra sănătății este afectarea fertilității. De asemenea, reducerea consumului de cofeină și alcool poate avea un impact benefic asupra capacității cuplului de a obține o sarcină.
Infecțiile cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia și Gonoreea, sunt principalele cauze ale infertilității. Se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție (prezervativul), deoarece bolile cu transmitere sexuală pot duce la boli inflamatorii și blocarea trompelor uterine în cazul femeilor și la prostatită în cazul bărbaților, dar și a altor probleme care reduc fertilitatea. Controlul regulat la medicul specialist este și el foarte important, mai ales pentru tinerele active din punct de vedere sexual. Nu exclud nici posibilitatea efectuării unei analize AMH – este simplu de făcut și ne dă indicii despre cantitatea rezervei ovariene din acel moment. Asta pentru că din ce în ce mai multe tinere din ziua de azi de confruntă cu o rezervă ovariană scăzută, lucru care ar putea fi observat cu ajutorul acestei analize. În acest caz, femeia trebuie să se gândească serioas să obțină o sarcină, câtă vreme acest lucru mai este posibil.
De asemenea, ar mai trebui avute în vedere și posibilele pericole existente la locul de muncă. Expunerea la toxine precum plumbul, mercurul, dioxinele sau alți compuși chimici pot afecta negativ tractul reproductiv.
Și nici cu boli severe ale aparatului genital.
N-am spune că există boli ale aparatului genital severe sau mai puțin severe. Orice afecțiune, netratată, se cronicizează, nu dispare ca prin magie. Altfel spus, orice afecțiune, în evoluție, devine severă. Iar urmările pot fi dezastruoase, infertilitatea numărându-se printre ele. Cea mai frecvent întâlnită patologie este reprezentată de infecțiile tractului genital, a complicațiilor și sechelelor acestora. Pentru prevenirea infectării două aspecte au o importanță covârșitoare: respectarea riguroasă a normelor de igienă intimă și o... disciplină a vieții sexuale, asta însemnând evitarea raporturilor sexuale întâmplătoare, cu persoane necunoscute, care de cele mai multe ori au un preț mult prea mare sub aspectul sănătății.
Infecțiile genitale, în funcție de localizare, pot fi joase sau înalte. Cele joase se referă la vulvite, vaginite, cervicite și inflamații ale glandelor accesorii. Cea mai mare pondere o au Trichomoniaza vaginală, Candidoza vulvo vaginală, herpesul genital, vaginoza bacteriană, infecția cu HPV (virusul papiloma uman), cervicita cu Chlamydia, Mycoplasma, Ureaplasma și Gonococ.
Infecțiile genitale înalte sunt de natură bacteriană (mai rar virală) și afectează porțiunea de deasupra orificiului cervical intern. Toate aceste infecții – în care principalii agenți patogeni implicați sunt Chlamydia și Gonococul - poartă generic denumirea de „boală inflamatorie pelvină”.
Oricare dintre aceste infecții, nediagnosticată și netratată este un factor de risc pentru infecții urinare, anexite și infertilitate, prin afectarea unor organe precum trompele uterine sau uterul. Având în vedere potențialul pericol reprezentat de aceste infecții, cu evoluție în general lentă și simptomatologie adesea ignorată sau trecută cu vederea, necesitatea unor controale periodice este cu atât mai mare. Ideal este ca de la apariția primelor simptome (durere sau disconfort la nivelul organelor genitale, leucoree, sângerări vaginale, sângerări la contactul sexual, prurit vulvo-vaginal, dureri abdominale, leziuni locale) pacienta să se adreseze medicului specialist. Chiar și în absența unor simptome, o dată pe an un examen clinic și unul de laborator – care să includă analize de sânge, un examen bacteriologic și unul citologic, al secreției vaginale, este binevenit. Și nu este doar binevenit, ci necesar. De multe ori, un astfel de examen complet a fost realmente salvator, depistând în fază incipentă unele probleme de sănătate a căror evoluție ar fi fost, mai târziu, dramatică.
De ce la vârstă tânără trebuie să îți verifici constant și tiroida?
Simptomele unei tiroide ușor hiperactive sau subactive nu sunt întotdeauna evidente. Statistic, femeile prezintă un risc mai mare decât bărbații de a întâmpina probleme cu glanda tiroidă, cea care produce hormonii (T3 și T4) care reglează metabolismul.
Tiroida poate fi hiperactivă (hipertiroidie), ceea ce înseamnă că produce prea mult din acești hormoni sau poate fi subactivă (hipotiroidism), ceea ce înseamnă că produce prea puțini. Simptomele disfuncției tiroidiene pot fi subtile, imitându-le pe cele ale altor afecțiuni, lucru care poate întârzia stabilirea unui diagnostic. Atât o hiperfuncție cât și o hipofuncție a glandei tiroide pot afecta fertilitatea. Cel puțin în acest domeniu, al infertilității, problemele glandei tiroide sunt evidențiate în momentul în care se încep investigațiile pentru determinarea cauzei imposibilității de a concepe. Hormonii tiroidieni și cei sexuali (estrogenul) sunt într-o strânsă legătură și se influențeaza reciproc. Când echilibrul hormonal al glandei tiroide este afectat, și hormonii feminini sunt afectați. Astfel, ovulația și menstruația nu se mai desfășoară normal, ceea ce reduce șansele obținerii sarcinii. În cazul unei hiperfuncții a tiroidei, fertilitatea nu este grav afectată, însă efectele din timpul sarcinii sunt dramatice. Există risc de pierdere a sarcinii, de naștere prematură sau de malformații ale fătului.
Nu am putea indica o vârstă de la care se impun controale ale glandei tiroide. Mai degrabă putem spune că prezența unor simptome ar trebui să conducă la o testare a hormonului tiroidian. Astfel, oboseala, problemele de concentrare, nervozitatea și starea de neliniște, transpirația abundentă, ritmul cardiac crescut, apetitul crescut și pierderea neintenționată în greutate pot fi suspiciuni pentru hiperactivitatea tiroidiană. În cealaltă situație, a unei glande tiroide subactive, tabloul simptomatic include oboseala, sensibilitatea crescută la frig, slăbiciunea musculară, vocea răgușită, fragilitatea unghiilor și a părului și creșterea neintenționată în greutate.
O recomandare importantă, de efectuare a unui test de sânge care să stabilească prezența hormonului tiroidian (TSH) și a anticorpilor tiroidieni, trebuie facută în special femeilor care au suferit pierderi de sarcină sau care întâmpină dificultăți în a rămâne însărcinate. De asemenea, și celor care au suferit, suferă ori au în familie cazuri de boli autoimune, printre care și diabetul zaharat de tip I. În toate aceste cazuri, cauza infertilității poate fi reprezentată de o disfuncție tiroidiană, care, odată reglată, să ofere șanse crescute de obținere a sarcinii.