De câte ori trebuie să faci sex pe săptămână, în funcție de vârstă


Unele persoane au o viață sexuală foarte activă, în timp ce alții fac dragoste mai rar. Însă... de câte ori ar fi bine să facem sex pe săptămână, în viziunea specialiștilor?


Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Britanice a Chirurgilor Urologi și citat de americanii de la The Huffington Post, numărul partidelor de sex dintr-o săptămână ar trebui să depindă și de vârsta pe care o are fiecare om.

Astfel, medicii specialiştii în obstetrică-ginecologie afirmă că bărbații, cu cât sunt mai tineri, cu atât au raporturi sexuale mai multe: ei fac sex zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi! Însă, odată cu avansarea în vârstă, numărul contactelor sexuale scade.

Studiul din Jurnalul Asociaţiei Britanice a Chirurgilor Urologi arată că, un cuplu de peste 30 de ani are 2-3 raporturi sexuale pe săptămână, în timp ce partenerii de peste 40 de ani fac sex de cel mult două ori într-o săptămână. Iar extremele din studiu sunt reprezentate de cuplurile care au între 20 și 30 de ani (frecvența este de 3-4 ori partide de sex pe săptămână) și de persoanele de peste 60 de ani (care fac sex cel mult o dată pe săptămână).

vezi emisiunile doctor de bine

Terapia hormonală la menopauză a fost declarată sigură după 30 de ani de avertismente....
Legătura nebănuită dintre vitamina C și hormoni. Cum se poate lua numai din alimentație
(P) Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor....
Vitamina care este esențială înainte de intervențiile chirurgicale dentare. Iarna...
O moleculă naturală din alimente promite o tinerețe mai lungă. Ce produse trebuie...
Analizele necesare înainte de intervenții stomatologice. Valorile scăzute ale unei...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies