Vaccinul Moderna a fost aprobat pentru folosire în UE


Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat utilizarea vaccinului Moderna în Uniunea Euorpeană.

Sursă foto: Shutterstock

Comisia Europeană trebuie să emită acum autorizația de punere pe piață, la fel cum a procedat și în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech.

Potrivit EMA, vaccinul poate fi utilizat pentru persoanele de peste 18 ani.

Vaccinul Moderna a fost testat pe 30.000 de voluntari, iar eficiența rezultată a fost de 94,1% la nivel general. De asemenea, potrivit informării de la EMA, serul Moderna a demonstrat o eficiență de 90,9% în cazul persoanelor cu boli cronice.

Asemenea vaccinului Pfizer-BioNTech, vaccinul Moderna funcționează pe baza mesagerului ARN și se administrează în două doze, însă la o distanță de 28 de zile, față de 21 de zile în cazul serului Pfizer.

În urma testărilor, efectele secundare au fost ușoare sau moderate și s-au manifestat prin durere la locul injecției, oboseală, frisoane, febră, dureri de cap, mușchi sau încheieturi, stări de amețeală și vomă.

???? EMA has recommended granting a conditional marketing authorisation for COVID-19 Vaccine Moderna to prevent #COVID19 in people from 18 years of age: https://t.co/l9KMZlx7wa pic.twitter.com/BdvXanjOHN

 

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies