Persoanele nevaccinate se pot infecta cu SARS-CoV-2 o dată la 16 luni


Cercetătorii britanici au dat publicității rezultatele unui studiu recent, care arată riscul la care se supun persoanele care nu se imunizează anti-COVID.

Sursă foto: Shutterstock

Astfel, potrivit The Guardian, cei care refuză să se vaccineze anti-COVID riscă să se reinfecteze o dată la 16 luni.

Odată cu răspândirea bolii, cazurile de reinfectare au devenit tot mai frecvente, mai ales în rândul populației nevaccinate. Dacă la începutul pandemiei reinfectarea era neobișnuită, acum ar putea deveni un fenomen frecvent, mai ales că imunitatea dobândită natural își pierde puterea în timp.

„Dacă ai o prevalenţă mare şi o expunere frecventă la virus, aşa cum se întâmplă în şcoli, vei vedea din ce în ce mai mulţi oameni care se reinfectează, în ciuda vaccinării adulţilor”, a explicat Stephen Griffin, profesor asociat la Universitatea din Leeds.  

În plus, mutațiile coronavirusului complică și mai mult situația.

„În cadrul angajaţilor din domeniul sănătăţii pe care i-am studiat, există mulţi oameni care au avut un nivel decent de anticorpi după ce au fost infectaţi anterior, unii chiar vaccinaţi, dar care s-au infectat din nou”, a declarat Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College din Londra.

Numărul reinfectărilor va continua să crească, mai ales cât timp numărul de cazuri rămâne ridicat.

Vaccinarea rămâne, în prezent, singura soluție sigură pentru protecția împotriva COVID-19.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies