OMS recomandă utilizarea în continuare a vaccinului AstraZeneca


Organizația Mondială a Sănătății a transmis că nu există niciun motiv pentru care vaccinul AstraZeneca ar trebui să fie scos din uz, transmite presa internațională.

Sursă foto: Shutterstock

Vaccinul AstraZeneca ar trebui să fie folosit în continuare, potrivit experților OMS. Declarațiile vin după ce unele state au decis să suspende utilizarea acestui ser ca măsură de precauție, după ce mai multe decese au fost asociate vaccinării.

Țări europene precum Danemarca, Islanda, Norvegia sau Bulgaria au întrerupt administrarea vaccinului AstraZeneca după ce cazuri grave de cheaguri de sânge au apărut la persoane vaccinate. Suspendarea s-a realizat chiar dacă nu există dovezi că vaccinul ar avea vreo legătură cu aceste reacții.

OMS a transmis că analizează posibila legătură dintre reacția severă și vaccinul AstraZeneca.

Romania a suspendat administrarea vaccinurilor AstraZeneca din lotul suspectat că ar cauza reacții tromboembolice. Totuși, 77.049 de doze din acest lot au fost deja administrate.

„Începând cu data de 15.02 au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele judeţe: Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din judeţele Bacău, Bihor, Botoşani, Dolj, Gorj, Iaşi, Neamţ, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova”, a transmis CNCAV.

Agenţia Europeană a Medicamentului va stabili dacă decesele au apărut, într-adevăr, în urma vaccinării.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies