Profesorul Carl Philpott, expert în pierderea mirosului la Universitatea East Englan a explicat că cei care suferă de acest efect al infecției cu SARS-CoV-2 ar trebui să își „antreneze” simțul mirosului cu alimente comune cu un miros puternic pe care le găsesc la îndemână, scrie The Guardian.
Astfel, pentru ca creierul uman să-și amintească de mirosuri, expertul recomandă ca pacienții care se recuperează după COVID-19 să miroasă, de două ori pe zi, alimente cu mirosuri tari, precum menta, usturoiul, cafeaua sau portocalele.
Profesorul Philpott a explicat, de asemenea, că cei care se confruntă cu pierderea mirosului trebuie să fie răbdători și perseverenți, pentru că recăpătarea acestui simț poate întârzia chiar și câteva luni.
Anosmia, termenul medical pentru pierderea temporară sau permanentă a mirosului, este una dintre principalele simptome ale infecției cu COVID-19. Un studiu realizat în luna octombrie 2020 de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania a arătat că între 44 și 77% dintre pacienții COVID și-au pierdut complet simțul mirosului în faza de severitate maximă a bolii.
Sursă foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: