Britanicii confirmă: a apărut o nouă tulpină de coronavirus. S-au demarat cercetări de urgență


Marea Britanie se confruntă cu o problemă gravă: o nouă tulpină de coronavirus, scrie Reuters.

Sursă foto: Shutterstock

Directorul medical al Angliei, Chris Whitty, explicat într-o declarație oficială că, într-adevăr, în Regatul Unit a fost descoperită o nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2.

„Așa cum a fost anunțat luni, Marea Britanie a identificat o nouă variantă de Covid-19 prin supravegherea genomică a Public Health England”, a explicat expertul.

Specialiștii au declarat, de asemenea, că această tulpină se răspândește mult mai repede și au fost demarcate cercetări de urgență pentru a determina dacă noua tulpină provoacă sau nu o rată mai mare a mortalității.

„Ca urmare a răspândirii rapide a noii variante, a datelor preliminare de modelare și a ratei de incidență în creștere rapidă în sud-est, Grupul consultativ pentru amenințări cu virusul respirator nou și emergent (NERVTAG) consideră acum că noua tulpină se poate răspândi mai repede”, a mai spus Whitty.

Numai în ultimele 24 de ore, în Marea Britanie s-au înregistrat aproape 36.000 de noi cazuri de infectare.

Sursă foto: Shutterstock


 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies