Lipsită de vreo bază științifică, Blue Monday a prins însă la public și, dintr-o idee strălucită de campanie publicitară menită să crească numărul de vacanțe într-o anumită perioadă, a devenit o certitudine propagată pe toate canalele media. Psihologul Steliana Lefter explică de ce nu ne face bine, emoțional vorbind, să luăm de bună Blue Monday și să-i atribuim conotații negative.
„Efecte psihologice negative asociate universal acestei zile nu există. Există numai ce-i atribuim noi. Dacă plecăm de la convingerea că Blue Monday are fundament real, ne autoalimentăm cu emoții negative și ne convingem că ne va merge rău, ei bine, atunci chiar riscăm să avem într-adevăr o zi proastă”, ne lămurește psihologul Steliana Lefter de la Clinica Medikali.
Cum a apărut Blue Monday
În 2005, o companie de turism din Marea Britanie, care între timp a falimentat, căuta o modalitate de a vinde mai multe vacanțe de iarnă. Plecând de la studiile care certifică „winter blues” - în sezonul rece avem un moral mai scăzut decât vara, pentru că zilele mai scurte și lipsa luminii solare determină un dezechilibru biochimic la nivelul creierului -, a apărut ideea identificării celei mai triste zi din an și, implicit, propunerea soluției pentru combaterea ei: o vacanță.
A fost cooptat în proiect un profesor de la Cardiff University, Cliff Arnall, care pe baza unei formule matematice, a declarat Blue Monday a treia zi de luni din an. Ce a luat el în calcul pentru determinarea „celei mai triste zi din an”: condițiile meteo, nivelul de îndatorare, nivelul de motivație, timpul scurs de la Crăciun și de la rezoluțiile de Anul Nou.
Conform calculelor lui Arnall, a treia zi de luni din an întrunește toate condițiile pentru a fi numită „cea mai tristă zi din an” pentru că: spiritul Crăciunului, cu vârful de veselie pe care ni-l aduce, a dispărut, constatăm deja că nu reușim să respectăm rezoluțiile de An Nou și stăm prost cu motivația, au ajuns scadente datoriile făcute pe cardurile de credit pentru cadourile de sărbători, iar afară e frig și urât, o vreme deloc potrivită pentru a ne îmbunătăți starea de spirit.
Formula după care a fost calculată, calificată drept „absurdă”
Deștept vândută, ideea de Blue Monday a prins rapid la publicul larg. Însă are vreo fărâmă de adevăr? Conform comunității științifice, nu. Este doar o „poveste”, un truc publicitar cu un succes fabulos.
Experții în sănătate mintală numesc calculele din spatele Blue Monday o pseudoștiință, o formulă absurdă, și avertizează că popularizarea acestui mit prejudiciază discuțiile despre problemele reale legate de sănătatea mintală, trivializând depresia și alte tulburări, care nu dispar și nu se vindecă cu o vacanță.
„Încă există stigmă și încă există oameni care nu realizează gravitatea tulburărilor mintale, iar astfel de povești nu ajută în efortul de conștientizare pe care-l depun medicii, din contră. Tu, medic, explici că este crucială terapia în depresie, dar pe internet și în social media circulă ideea că depresia e doar o stare de tristețe mai accentuată care, iată, trece cu o vacanță sau, de ce nu, cu o sesiune de shopping.
La nivel profund, transformarea acestui mit în realitate, prin popularizare, poate fi periculoasă. Sfatul meu este să cernem informația și să ne scuturăm de acest tip de fake news. A treia zi de luni din an este o zi ca oricare alta, fără vreo încărcătură specială, pe care fiecare și-o modelează cum dorește”, explică psihologul Steliana Lefter.
Foto Imago