Copilul a fost dus la spitalul Frimley Park din Surrey, Anglia, cu semnale de alarmă pentru meningită și septicemie. Medicii au externat-o însă, iar acasă i s-a administrat doar paracetamol pentru simptome precum temperatură ridicată și somnolență.
Abia când a fost dusă din nou la Urgențe cu o erupție cutanată și febră, fata a fost diagnosticată cu septicemie meningococică. Infecțiile meningococice sunt adesea grave și potențial letale. Ele includ infecții ale meningelui și infecții ale sângelui.
Infecția meningococică este o urgență medicală
Tânăra a fost transferată la un alt spital, unde a suferit o insuficiență multiorganică și, ulterior, amputații deasupra genunchiului la ambele picioare și deasupra cotului la brațe. De asemenea, a fost supusă mai multor alte proceduri, inclusiv grefe de piele, pentru a trata infecția.
Despăgubiri de 40 de milioane de lire sterline
Familia a depus o cerere de despăgubire susținând că, dacă ar fi fost tratată urgent cu antibiotice, copilul ar fi evitat amputațiile. Justiția britanică le-a dat câștig de cauză și vor primi o despăgubire de aproape 40 de milioane de lire sterline. Potrivit skynews.com, Frimley Health NHS Foundation Trust și-a recunoscut răspunderea.
Ce este septicemia meningococică
Septicemia meningococică este un tip de infecție meningococică produsă de bacteria numită Neisseria meningitidis sau meningococ la nivelul sângelui. Când o persoană suferă de septicemie meningococică, bacteria Neisseria meningitidis pătrunde în fluxul sangvin și se înmulțește, afectând pereții vaselor de sânge și conducând la hemoragii la nivelul organelor și al pielii.
Foto Imago