Somnul oamenilor din întreaga lume este grav afectat! O cercetare amplă a scos la iveală cauza


Știm că un somn bun este esenţial pentru sănătate şi bunăstare. Dar încălzirea globală creşte temperaturile nocturne, chiar mai repede decât cele diurne, ceea ce face ca oamenii să adoarmă mult mai greu.


Astfel că, somnul oamenilor din întreaga lume este grav afectat de creșterea temperaturilor. Corpul oamenilor trebuie să se răcească în fiecare noapte când adorm, dar acest lucru este mai greu atunci când este mai cald.

Oamenii dorm mai greu, ceea ce are efecte devastatoare asupra sănătăţii

Somnul pierdut va creşte şi mai mult pe măsură ce planeta continuă să se încălzească. Temperaturile în creştere dăunează sănătăţii, inclusiv prin creşterea numărului de atacuri de cord, sinucideri şi crize de sănătate mintală, precum şi accidente şi leziuni, dar şi prin reducerea capacităţii de muncă. Cei mai afectați de criza climatică sunt, în special, femeile, persoanele de peste 65 de ani, dar și locuitorii țărilor mai puțin bogate. 

O amplă analiză a arătat că un cetăţean global mediu pierde deja 44 de ore de somn pe an, ceea ce duce la 11 nopţi cu mai puţin de şapte ore de somn, un punct de referinţă standard pentru un somn suficient.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies