Potrivit producătorilor, testul SaliStick este foarte simplu, se poate face la domiciliu și oferă rezultate precise în doar câteva minute.
Primul test de sarcină bazat pe salivă va fi lansat în 2023.
Testul poate fi utilizat încă din prima zi de întârziere a ciclului menstrual. Noul test va ajunge în farmaciile din Europa, Africa de Sud și Israel în primul trimestru al anului viitor.
"Produsul este foarte simplu, uşor de folosit şi oferă rezultate precise în doar câteva minute", au declarat reprezentanţii companiei Salignostics.
Ei spun că acesta este singurul test din lume pentru depistarea timpurie a sarcinii la domiciliu cu ajutorul salivei, în loc să folosească urina, aşa cum se întâmplă în cazul testelor tradiţionale. Noul test reuşeşte acest lucru prin depistarea în salivă a unui hormon de sarcină.
Rezultate precise
Potrivit datelor preliminare, testul are o sensibilitate de 95% şi o specificitate de 97%. Sensibilitatea arată cât de bine detectează testul o sarcină. Specificitatea se referă la cât de multe femei care nu sunt gravide sunt recunoscute ca atare de un test.
Foto Imago&Facebook