Totuși medicii specialiști trag un semnal de alarmă: Nămolul vândut de comercianții ambulanți pe plajele de la Marea Neagră este extrem de periculos.
La ce riscuri ne expunem
Medicii de la Sanatoriul Balnear Techirghiol atrag atenția că nămolul vândut pe plajă este recoltat din zona în care este deversat cel folosit la sanatoriu.
Persoanele care folosesc astfel de nămol riscă leziuni la nivelul pielii, infecții și alergii: ”Pot să apară leziuni cutanate, infecții cutanate, pot să apară alergii, diverse stări neplăcute ale tegumentului. Și, mie mi se pare foarte grav, lipsa de efecte, pentru că asta duce la compromiterea ideii de terapie cu nămol sapropelic, a metodei de tratament”, spune dr. Olga Surdu, medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie la Sanatoriul Balnear Techirghiol.
Specialistul a mai atras atenţia că nămolul care se cumpără la malul mării conține, de fapt, o cantitate foarte mică de nămol activ. Pentru o baie de nămol în bazele de tratament se folosesc 14 kilograme. Comercianții ambulanți vând 500 de grame şi spun că ajung pentru tot corpul.
”Vreau să fac o precizare: cura balneară înseamnă un număr de zile, minimum 14 zile, optim între 18 și 21 de zile, de administrare ritmică, dozată, a factorului terapeutic. Deci, unsul cu nămol 3 zile în weekend, pe genunchi și pe coate, în afară de murdărirea pielii, nu poate avea alt efect.
Sigur, nu este nămolul potrivit, pentru că sanatoriul nu împachetează și nu distribuie nămol pe plajă. Nu! Nămolul este recoltat din zona în care noi deversăm nămolul folosit. Legea balneară precizează clar faptul că nămolul folosit se întoarce în lac, în altă zonă decât zona de exploatare, pentru a menține echilibrul biologic al lacului”, susține medicul.
Nămolul de Techirghiol are proprietăți terapeutice de necontestat
La Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol se pot trata numeroase afecţiuni precum:
– afecţiuni reumatismale degenerative (artroze periferice, spondiloze vertebrale, etc.);
– afecţiuni reumatismale de tip inflamator (poliartrită reumatoidă,spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică, etc.); sechele postraumatice;
– afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauza şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroză multiplă, boală Parkinson, etc.);
– afecţiuni ginecologice (sterilitate secundară, insuficientă ovariană, dismenoree, etc.);
– afecţiuni dermatologice (dermatoze, psoriazis, eczeme, urticarie cronică, acnee, etc.);
– afecţiuni vasculare periferice (insuficientă circulatorie venoasă periferică, sindrom de ischemie periferică, etc.)
Foto statiuneatechirghiol.ro