Noi vaccinuri compensate pentru adulți. Lista completă


Decontarea vaccinurilor și pentru adulți este posibilă începând din această lună și în România.


Pentru a beneficia de vaccinuri compensate, este necesară o vizită în cabinetul medicului de familie sau al medicului specialist pentru emiterea rețetei compensate. Cu această rețetă, vaccinul se ridică din farmacie, iar apoi se merge cu el la medic, pentru administrare.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov a publicat lista vaccinurilor compensate pentru adulţi, valabilă de la 1 decembrie. În lista publicată, se găsesc date referitoare la procentul compensat al vaccinurilor precum cel pneumococic, meningococic, varicelic sau HPV. 

O noutate este că de la 1 decembrie, atât fetele, cât şi băieţii de până la 19 ani vor beneficia de vaccin HPV gratuit. Există şi o compensare de 50 la sută pentru femeile peste 19 ani, cu trimitere de la medicul de familie.

Lista vaccinurilor compensate la adulți și procentul de compensare al fiecărui vaccin:

  1. vaccinul pneumococic - compensat 100%
  2. vaccinul meningococic - compensat 100%
  3. vaccinul HPV - compensat 100% pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 19 ani și 50% pentru femeile până la 45 de ani
  4. vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular pentru adult (dTPa) - compensat 100%
  5. vaccinul hepatitic B (VHB) - compensat 100%
  6. vaccinul rujeolă–oreion-rubeolă (ROR) - compensat 100%
  7. vacinul varicelic - compensat 100%.

Persoanele care pot beneficia compensat de fiecare vaccin în parte :

1. Vaccinul pneumococic este compensat 100% pentru:

  • copiii cu vârsta < 19 ani, născuți înainte de 1.10.2017;
  • persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • asplenie;
  • siclemie;
  • boli respiratorii cronice;
  • boli renale cronice;
  • implant cohlear;
  • terapie imunosupresoare;
  • transplant;
  • imunosupresie congenitală;
  • drenaj ventricular extern;
  • diabet zaharat;
  • boli cardiovasculare;
  • hepatopatii cronice;
  • leucemii, limfoame, mielom multiplu;
  • persoane cu vârsta ≥ 65 de ani;
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar.

2. Vaccinul meningococic este compensat 100% pentru:

  • persoane cu vârsta ≥ 6 luni și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • asplenie;
  • siclemie;
  • boli oncologice;
  • terapie imunosupresoare;
  • transplant;
  • imunosupresie;
  • deficiențe persistente de componente ale complementului, pacienți care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizați), de exemplu: pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) și tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO);
  • persoane cu vârsta ≥ 65 de ani.

3. Vaccinul împotriva HPV - două trepte de compensare: 50% și 100%:

  • persoane (fete și băieți) cu vârsta ≥ 11 ani și < 19 ani - vaccin compensat în proporție de 100%.
  • femei între 19 și 45 de ani - vaccin compensat în proporție de 50%.

4. Vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și pertusiss-ului (tusei convulsive) este compensat 100% pentru:

  • gravide: se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric—tetanic—pertussis acelular — dTpa, adsorbit;
  • rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulți;
  • persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice;
  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant;

5. Vaccinul împotriva hepatitei B este compensat 100% pentru:

  • persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienți dializați cronic care necesită doze booster documentate serologic;
  • persoane cu infecție HIV/SIDA;
  • persoane cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană;
  • persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare;
  • contacții direcți ai cazurilor confirmate cu hepatită B;
  • persoane cu hepatopatii cronice: hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul;
  • persoane cu asplenie;
  • persoane din grupa de vârstă 19—59 de ani cu diabet zaharat; pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de anrecomandarea rămâne la latitudinea medicului curant;
  • persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză;
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;

6. Vaccinul ROR (împotriva rujeolei-oreionului-rubeolei) este compensat 100% pentru:

  • persoane cu transplant medular;
  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană;

7. Vaccinul împotriva varicelei este compensat 100% pentru:

  • contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) ai persoanelor cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană.

Vaccinul se eliberează de către farmaciile aflate în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate pe baza rețetei electronice prescrisă în regim compensat de medicul de familie sau medicul specialist, aflați și ei în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.

Foto imago

vezi emisiunile doctor de bine

Mihaela Bilic spune cum calculăm porția corectă pentru masa de sărbători. Frica...
Cel mai eficient „medicament" pentru un sistem cardiovascular sănătos. Explicațiile...
Cum crește obezitatea riscul de complicații și afectează articulațiile. Avertismentul...
Cum influențează dinții și maxilarele îmbătrânirea feței. Efectele pierderii...
Soluția pentru a evita alimentele procesate. Mihaela Bilic ne explică cum putem...
Legătura nebănuită între mușcătura defectuoasă și digestie. Când trebuie...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies