Motivul pentru care nu ar trebui să foloseşti telefonul pe post de alarmă. Avertismentul specialiştilor 


De când telefoanele au devenit practic indispensabile în viaţa noastră, folosim aceste gadgeturi pentru orice activitate. Foarte multe persoane utilizează telefonul mobil pentru alarma de dimineaţă, însă specialiştii atrag atenţia că acest obicei este unul foarte periculos pentru sănătate. 


Potrivit studiilor, 8 din 10 persoane adorm cu telefonul foarte aproape de ele în timpul somnului, iar 5 din 10 oameni utilizează setează alarma telefonului pentru a se trezi dimineaţa. Experţii atrag atenţia că este foarte periculos acest obicei şi ar fi bine să renunţi cât mai repede la el.

Conform cercetătorilor de la Sleep School din Londra, somnul este grav afectat de prezenţa telefoanelor mobile sau a altor aparate electronice aproape de pat. 

De asemenea, aceste aparate pot produce dureri de cap, ameţeală sau chiar pot afecta vederea, atenţionează medicul Guy Meadows.

Potrivit studiilor făcute, lumina albastră pe care o eman aceste aparate pot afecta vederea şi producţia de melatonină, hormonul somnului. Astfel, cu cât foloseşti telefonul înainte de somn, cu atât somnul şi organismul tău vor fi afectate- 

Cercetătorii de la Northwestern University din Chicago au mai descoperit că expunerea la lumina emisă de telefoane și de calculatoare pe timpul nopții poate duce şi la acumularea de kilograme. 

Sursa foto: shutterstock.com 

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies