Creştere a cazurilor de infecţii respiratorii. S-a decretat alertă epidemiologică în România. Cât va dura?


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a prezentat joi evoluția cazurilor de gripă și infecții respiratorii în România.
 


Acesta a anunţat că s-a luat decizia declarării stării de alertă epidemiologică în urma înregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a numărului mare de infecţii respiratorii.

Alertă epidemiologică în țara noastră

„Se numeşte săptămâna epidemică. Au fost două astfel de săptămâni, aceasta este cea de a treia. La fel ca anul trecut. Nu este absolut nimic diferit faţă de situaţia de anul trecut. Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologică după ce se înregistrează trei săptămâni consecutive de depăşire a pragului epidemic”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătății a precizat că această situație va dura până la sfârșitul lunii februarie, dar până atunci va mai exista o uşoară creştere.

Și medicul Adrian Marinescu atrage atenţia asupra faptului că mulţi dintre cei aflaţi în situaţie de risc în ceea ce priveşte virozele respiratorii nu iau măsuri elementare, precum purtarea măştii de protecţie, pentru a preveni contractarea virusului gripal.

Vaccin antigripal

Medicul a spus că nu este deloc târziu ca aceia care doresc să se vaccineze împotriva gripei să facă acest lucru, subliniind că unu din cinci pacienţi cu gripă are nevoie de internare.

”Din cei 200 care se prezintă în 24 de ore la camera de gardă, copii şi adulţi, 20%, aproximativ, sunt persoane care trebuie să rămână internate, ori că sunt forme severe, ori că au nevoie de monitorizare. Nu e deloc simplu să asiguri aceste locuri în fiecare zi. Oricât de dinamic ai acţiona, oricâte externări ai face, aceste locuri se ocupă imediat”, a declarat Adrian Marinescu.

Până la 28 ianuarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.065.284 persoane vaccinate antigripal, din care 1.040.951 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Regulile pe care trebuie să le respectăm pentru a ne bucura de masa de sărbători...
De la diagnostic la vindecare. Care sunt progresele medicinei în lupta cu cancerul...
(P) Terapia hiperbară: Oxigenul care accelerează vindecarea organismului
Cinci motive pentru care trebuie să consumăm fibre. Care sunt alimentele recomandate
Legătura nebănuită dintre colagen, zahăr și razele ultraviolete. Ce înseamnă...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 13 aprilie 2025

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies