Medicul Adrian Marinescu a explicat că efectele infecției cu coronavirus pot fi resimțite pe termen lung, iar pacienții care au suferit de această afecțiune ar putea suferi de pierderi de memorie, probleme dermatologice sau endocrine.
Adrian Marinescu a atenționa că în vară România s-ar putea confrunta cu un noul val de COVID-19, însă nu atât de sever încât să copleșească sistemul sanitar.
Medicul atrage atenția că problema nu va fi numărul noilor infectări, ci persoanele care suferă de simptome „long COVID” și a celor care au rămas cu sechele permanente. Pacienții care au suferit o formă ușoară se confruntă cu stări de oboseală, chiar și la 6 luni după boală, tuse, gust și miros alterate, care nu își mai revin niciodată la cum au fost inițial.
„Peste zece ani vom vorbi de pacienți care au avut COVID și au suferit tot felul de modificări ale organismului, inclusiv dermatologice sau endocrine. Practic, pacientul critic putea pleca cu orice fel de modificări din Terapie Intensivă. O parte dintre ei vor reuși să remedieze aceste lucruri la unele specialități medicale, dar nu de fiecare dată”, a mai spus doctorul.
Varianta Omicron, cea care circulă acum afectează tractul respirator superior și coboară rar la nivelul plămânilor.
„Delta întâi mergea în plămâni, omul ajungea cu insuficiență respiratorie și lucrurile erau complicate. Acum, dacă vă uitați la camerele de gardă, diferența e clară: foarte puțini dintre cei care au Omicron au nevoie de oxigen în momentul inițial. Eventual mai târziu, în Terapie Intensivă, și într-un număr foarte mic”, a mai spun Marinescu.