Din rândul românilor supraponderali, mai bine de 11% sunt obezi, fapt ce le influențează stilul de viață și le restricționează atât activitățile personale, cât și pe cele profesionale.
Angajaţii obezi au un randament mai scăzut la locul de muncă
În timp ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că în anii următori obezitatea va duce la mai multe cazuri de cancer prevenibile decât fumatul, efectele se resimt deja atât în starea de sănătate a populației, cât și în pierderile financiare asociate costurilor directe și indirecte.
Un studiu al cercetătorilor de la Harvard arată că angajații care suferă de obezitate lipsesc mai multe zile de la serviciu din cauza problemelor de sănătate decât angajații normoponderali. În plus, dau un randament mai scăzut la locul de muncă. Astfel, zilele de concediu medical se traduc în pierderi financiare atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, care rămân cu munca nefinalizată.
”Rezultatul analizei a peste 50 de cercetări globale estimează că, anual, costurile suplimentare per angajat ale angajatorilor (din cauza absenței la locul de muncă) pot ajunge până la $5.132 pentru angajatul supraponderal, iar pentru cel care suferă de obezitate pot ajunge până la $6.759. În plus, atunci când vorbim despre nivelul scăzut de productivitate, pierderile variază între $611 – $ 1.669 pentru un angajat cu suprapondere și între $1.146 - $4.175 pentru un angajat cu obezitate.
Este imperativ ca angajatorii și autoritățile să ofere sprijin și soluții pentru a aborda această problemă complexă, să dezvolte medii de lucru care să încurajeze un stil de viață sănătos și să asigure accesul la resurse și servicii de nutriție adecvate pentru angajați. Prin aceste măsuri, putem contribui la îmbunătățirea sănătății angajaților și, indirect, la reducerea pierderilor financiare asociate obezității”, arată dr. Laura Gavrilaș, nutriționist-dietetician, Președintele Asociației Dieteticienilor din România.
Potrivit specialistului, în anul 2012, costul obezității - direct și indirect - în Europa se situa în jurul sumei de aproximativ 81 miliarde de euro pe an, iar costurile totale ale îngrijirilor pe parcursul întregii vieți (pentru persoanele obeze în vârstă de 40 de ani și cu un IMC de 35 kg/m2) variază de la 75.376 de euro în Grecia la 343.354 de euro în Țările de Jos. Impactul economic al excesului ponderal asupra întregii lumi este estimat să atingă 4,32 trilioane de dolari - aproape 3% din Produsul Intern Brut global - anual până în 2035.
Zona din România unde sunt cei mai mulți supraponderali
În România, potrivit studiului „Obezitatea în România” realizat de Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii, cea mai înaltă rată a obezității este înregistrată în Moldova, cu un procent de 23,8%, urmată de regiunile Oltenia și Muntenia, unde prevalența obezității este de 21,3%, și apoi de regiunile Banat, Crișana și Transilvania, unde procentul obezității se situează la 18,8%.
Foto Imago