Proiectul de modernizare a infrastructurii stomatologice pediatrice de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” s-a finalizat


Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea și dotarea cabinetelor de asistență medicală stomatologică din cadrul ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”” (Cod proiect: 334648), finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Sănătate 2021–2027


Obiectivele proiectului

Proiectul a avut ca obiective modernizarea infrastructurii medicale și renovarea compartimentului de stomatologie din cadrul Ambulatoriului Integrat SCUC „Grigore Alexandrescu”, în vederea îmbunătățirii accesului copiilor – inclusiv al celor cu nevoi speciale – la servicii medicale sigure, eficiente și de înaltă calitate.


Investiții realizate

În cadrul proiectului au fost realizate investiții esențiale pentru modernizarea compartimentului de stomatologie al Ambulatoriului Integrat SCUC „Grigore Alexandrescu” prin reabilitarea spațiilor și dotarea cabinetelor cu echipamente medicale și sisteme informatice de ultimă generație.

Investițiile realizate au permis transformarea profundă a modului în care sunt oferite serviciile de stomatologie pediatrică, prin introducerea unor tehnologii moderne (precum laserul dentar) care creează cadrul pentru o abordare terapeutică minim invazivă, adaptată nevoilor copilului.

Noile dotări susțin realizarea unor tratamente mai sigure, mai rapide și mai puțin traumatizante, reducând disconfortul și anxietatea asociate intervențiilor stomatologice. În același timp, digitalizarea fluxurilor medicale permite o mai bună organizare a activității, o comunicare eficientă și o creștere a predictibilității actului terapeutic.

Proiect finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Sănătate 2021–2027

Aceste investiții consolidează transformarea modului în care sunt oferite serviciile de stomatologie, integrând tehnologia digitală în toate etapele actului medical – de la diagnostic și planificare, până la tratament și monitorizare.

Peste 4.000 de pacienți au fost tratați în cursul anului 2025, iar începând cu anul 2026, noile dotări consolidează capacitatea de abordare a cazurilor, inclusiv a celor cu patologie complexă, precum malformații sau traumatisme dento-maxilare, în condiții de siguranță și precizie superioare.

Acestea vin în completarea experienței și profesionalismului echipei medicale, permițând aplicarea unor tehnici moderne, adaptate pacientului pediatric, care reduc disconfortul, optimizează durata tratamentului și cresc predictibilitatea rezultatelor.

Stomatologia a funcționat în mod constant în relație cu specialitățile clinice ale spitalului, iar noile dotări și soluții digitale consolidează această colaborare, facilitând o integrare mai coerentă și mai eficientă în managementul cazurilor complexe. Integrarea componentei de medicină dentară devine astfel mai firească în abordarea multidisciplinară a pacientului pediatric.

În situațiile care necesită sedare, pentru siguranța micuților pacienți, tratamentele se realizează în condiții controlate, prin internare și în colaborare cu blocul operator al spitalului, asigurând un nivel maxim de siguranță medicală.


Rezultate și impact

La finalul implementării, compartimentul de stomatologie din cadrul Ambulatoriului Integrat SCUC „Grigore Alexandrescu” beneficiază de:

  • spații complet reabilitate, conforme standardelor sanitare actuale;
  • echipamente medicale și digitale performante;
  • procese medicale eficientizate prin digitalizare.

Proiectul contribuie direct la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea experienței pacientului, reducând timpii de așteptare și facilitând accesul la servicii medicale moderne pentru un număr semnificativ de beneficiari.

Beneficiarii direcți ai investiției sunt copiii care accesează, prin intermediul aparținătorilor, serviciile spitalului, dar și personalul medical, care beneficiază de condiții de lucru modernizate și tehnologii performante.

Proiect finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Sănătate 2021–2027


Valoarea și perioada de implementare

  • Valoarea totală a proiectului: 1.059.108,20 lei
  • Valoarea finanțării nerambursabile: 1.036.334,73 lei
  • Cofinanțare beneficiar: 21.149,69 lei

Perioada de implementare a fost de 14 luni, între februarie 2025 și mai 2026.


Eveniment de închidere și diseminare

Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă organizate în data de 7 mai 2026, urmată de un tur ghidat al spațiilor modernizate din cadrul Ambulatoriului Integrat, oferind reprezentanților media oportunitatea de a observa direct impactul investițiilor și de a interacționa cu echipa de implementare.


Declarație instituțională

„În stomatologia pediatrică, actul medical nu înseamnă doar tratament, ci încredere, siguranță și echilibru emoțional. Pentru copil, întâlnirea cu medicul stomatolog este, adesea, o experiență intensă, care necesită nu doar competență profesională, ci și empatie, răbdare și o comunicare atent adaptată.

În acest context, fiecare investiție în tehnologie, siguranță și organizare reprezintă, de fapt, o investiție în protejarea unuia dintre cele mai fragile și valoroase lucruri: zâmbetul unui copil.”

Dr. med. Diana Monica Preda
Coordonator implementare


Impact strategic

Proiectul contribuie la obiectivele Programului Sănătate 2021–2027, prin consolidarea infrastructurii medicale publice și creșterea accesului la servicii medicale de calitate, în special pentru categoriile vulnerabile.

vezi emisiunile doctor de bine

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies