Oana Ioniță a ajuns din nou pe masa de operație la doar 6 luni de la prima intervenție! VIDEO


Bebelușa Oana Ioniță trece printr-o perioadă dificilă. Dansatoarea a suferit o nouă intervenție chirurgicală. Vedeta a fost operată de menisc, la doar 6 luni de la prima intervenție.


După 6 luni, Oana Ioniță a ajuns din nou la spital

Coregrafa în vârstă de 41 ani a trecut cu bine peste ambele operații, iar acum este în recuperare.

Ea a postat pe rețelele de socializare, pentru fanii din mediul virtual, câteva clipuri cu exercițiile pe care le execută la ședințele de recuperare.

Dacă prima oară s-a accidentat în timpul unei ședințe foto, de data aceasta Oana a căzut pe zăpadă, lângă mașină, și s-a lovit la piciorul operat.

"Este a doua operație de menisc. Prima operație a fost din cauza unei căderi conștiente pe care eu am avut-o pe genunchi și din cauza multor ani de dans și de eroziune, să spun așa. 

Meniscul s-a franjurat pe alocuri și a devenit, din cauza lipsei de colagen, a vârstei, și a mai multor factori, ușor mai firav. Evident că au fost mai multe leziuni în decursul anilor și acum s-au acutizat.  Iar acele căderi pe care le-am făcut eu pe genunchi, pentru că în ultimul timp am predat foarte mult dans contemporan, de multe ori fără genunchiere, fără protecție, dorind să mă simt ca la 20 de ani, s-au agravat cumva microfisurile pe care le-am avut eu pe menisc.

Iar după 6 luni, am alunecat lângă mașină, pe zăpadă, abia începuse să ningă.  Am alergat și am căzut foarte foarte rău pe piciorul operat pentru că el nu  avea același tonus ca celălalt, să se poată salva. Și am căzut foarte rău pe piciorul operat și atunci meniscul meu s-a rupt până în capăt. 

Dacă încercam să mai salvez ceva la el sau să recuperez cumva de la prima operație, acum s-a rupt până în capăt și verdictul medicilor a fost clar, din nou artroscopie, de data asta cu sutură. La operație am avut parte de 3 suturi și de 3 ancore, așa se numesc, care au fost prinse de menisc, ca el  să reziste", a spus Oana Ioniță pentru click.ro.

Captură video

vezi emisiunile doctor de bine

Carnea pe care o poți consuma și în Postul Crăciunului. Se digeră ușor și are...
Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies