Maria Buză vrea să își pună silicoane: Am nevoie să îmbătrânesc cu grație!


Maria Buză se simte mai tânără ca niciodată! Vedeta mărturisește că este plină de energie și pozitivism.


Într-un interviu actrița din serialul Groapa de la PRO TV a dezvăluit că nu prea e mulțumită de silueta ei, însă recunoaște că nu are un program alimentar echilibrat și nici sport nu practică:

Nu fac nimic deosebit! Sincer! Totul e dezordonat în sensul ăsta. Mănânc puțin și pe fugă, când foarte mult și încet, dar ce nu mănânc decât foarte rar sunt dulciurile. Nu îmi place dulcele. Deloc. Dulciurile trebuie să fie cu fructe, să fie acrișoare, răcoroase, soft și oricum o gură, două. Atât. Pâine, foarte puțină. Pâinea îmi place. Și de asta încerc să o evit, că, dacă este pâine bună pe masă, nu mai mănânc altceva. Cu toate că se zice că, dacă mănânci doar pâine, nu te îngrași. E, se înăbușă cu o țuică și gata, s-au ars grăsimile! Seara îmi place să savurez un pahar, două de vin roșu. Îmi place mult. Sportul îmi lipsește cu desăvârșire. E nevoie de tonifierea mușchilor. Doar jumătate de oră pe zi ar fi o izbândă”.

În ceea ce privește intervențiile estetice, actrița în vârstă de 54 de ani a recunoscut că și-ar dori să-și pună silicoane, dar soțul ei nu este de acord cu această operație.

”Am nevoie să îmbătrânesc cu grație! Nu că nu mi-ar plăcea un pomet mai ascuțit, o buză mai à la Angelina, un năsuc mai în vânt, dar e greu să ții pasul cu ele apoi, cu operațiile. Cu timpul nu te lupți. Oricât ai încerca să îl păcălești, nu vei reuși. Așa că îmi văd de altele. Mi-ar plăcea să îmi pun silicoane, să știi. Uite, îți spun asta! Asta, da, recunosc, mi-aș dori, dar nu mă lasă soțul. Eu tot îl bat la cap, dar nimic. A zis că la 70 de ani mă lasă. E, e bine și atunci. Ne vedem peste 16 ani. Din față sexy, din spate bombă!Deci nu am nimic împotriva operațiilor! Dacă ai un defect și îl poți corecta și înfrumuseța printr-o intervenție chirurgicală, de ce să n-o faci dacă se poate, nu? Deci, la cât mai mulți oameni frumoși”, a declarat Maria Buză pentru viva.ro.

Actrița Maria Buză este căsătorită cu George Pătrașcu de 21 de ani. Cei doi au împreună un băiat, Andrei. Maria Buză joacă în serialul „Groapa - Familia e totul” produs de Pro TV şi difuzat exclusiv pe VOYO.

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

De ce berea face burtă. Medicul Mihaela Bilic recomandă o băutură alcoolică cu...
Cum trebuie să bem apă corect pentru a ne hidrata. Doctor Mihaela Bilic: „Cu prea...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 28.04.2024
Ce mâncăm înainte și după sport. Mișcarea trebuie făcută la două ore după...
Obiceiul nociv pe care îl are aproape toată lumea. Provoacă dependență și duce...
Cât timp ai la dispoziție să mănânci peștele după ce l-ai gătit. Devine periculos...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies