E bine să fii prietenul copilului, nu părinte? Ce spun specialiștii
„Adolescența nu este o etapă în care trebuie să începem să construim relația cu copilul, ci una în care culegem rezultatele interacțiunilor pe care le-am avut cu el de-a lungul copilăriei. Autoritatea, încrederea și comunicarea se stabilesc cu mult înainte ca adolescentul să înceapă să își revendice autonomia”, explică psihoterapeutul Mariana Demeter.
Fundamentul unei relații echilibrate cu adolescentul se construiește din primii ani de viață. Atunci când un copil învață de mic că părintele este o figură de încredere, care îi oferă sprijin, dar și direcție, el va fi mai dispus să respecte regulile și să aibă un dialog deschis în anii adolescenței.
„Copiii care cresc într-un mediu previzibil, în care limitele sunt clare și consecvente, vor avea o relație mai sănătoasă cu autoritatea și vor înțelege mai ușor de ce unele reguli nu sunt negociabile”, explică psihoterapeutul Mariana Demeter.
Părinții care își învață copiii mici să respecte anumite limite – de la orele de masă și somn până la regulile de comportament – le creează un cadru sigur în care să se dezvolte. În același timp, aceștia trebuie să le ofere și oportunități de alegere, adaptate vârstei lor
. „Un copil care are voie să aleagă între două feluri de mic dejun sau între două haine va învăța treptat că deciziile vin cu responsabilitate. Astfel, când va deveni adolescent, ideea de negociere va fi una firească, nu o luptă de putere”, spune psihoterapeutul.
Pe măsură ce copilul crește, părintele trebuie să continue să stabilească limite, însă modul în care acestea sunt impuse trebuie adaptat vârstei. În copilăria mică, regulile sunt ferme și impuse de către adult, dar pe măsură ce copilul crește, el trebuie să înțeleagă și motivul din spatele acestora.
„Este esențial să explicăm regulile, nu doar să le impunem. Dacă un copil înțelege că timpul petrecut pe ecrane este limitat pentru că îi afectează somnul și concentrarea, el va fi mai puțin tentat să perceapă această limitare ca pe un act de autoritate arbitrar”, explică psihologul.
În adolescență, regulile trebuie să fie în continuare clare, dar și flexibile acolo unde este posibil. Un adolescent care simte că părerea lui contează și că părintele este dispus să asculte va fi mai deschis să respecte regulile.
„Dacă un adolescent își dorește să iasă mai târziu decât de obicei, o discuție despre motivul pentru care cere acest lucru și despre responsabilitatea pe care o implică această decizie este mult mai eficientă decât o interdicție categorică. În acest fel, adolescentul învață să își argumenteze punctul de vedere și să înțeleagă consecințele deciziilor sale”, spune psihoterapeutul Mariana Demeter.
Negocierea – când și cum?
Negocierea nu trebuie să fie o renunțare la autoritate, ci o oportunitate de învățare. Adolescenții încep să își dezvolte gândirea critică și simțul responsabilității, iar părinții trebuie să le ofere ocazia de a exersa aceste abilități. Totuși, există reguli care nu sunt negociabile, cum ar fi siguranța personală, respectul față de ceilalți și responsabilitățile esențiale.
„Nu putem negocia dacă adolescentul trebuie să meargă la școală sau dacă este permis să se urce într-o mașină cu un șofer băut. Însă putem negocia orele de întoarcere acasă sau modul în care își împarte timpul liber”, explică psihologul.
Un alt aspect esențial este consecvența. Dacă părintele cedează în fața fiecărei insistențe sau își schimbă constant regulile, adolescentul va învăța că poate manipula situațiile în favoarea sa.
„Negocierea trebuie să fie o oportunitate de creștere, nu o slăbire a autorității. Atunci când părintele își respectă propriile reguli și își susține deciziile cu argumente logice, adolescentul va avea un model sănătos de luare a deciziilor”, explică Mariana Demeter.
Mulți părinți se tem că, dacă mențin limite clare, își vor îndepărta copiii. Alții încearcă să fie cei mai buni prieteni ai adolescenților lor, renunțând la rolul de ghid și protector.
„Adolescenții au nevoie să simtă că părinții lor sunt acolo pentru ei, dar și că pot conta pe stabilitatea și înțelepciunea acestora. Dacă un părinte renunță la autoritate de teama de a nu fi respins, adolescentul va căuta acest ghidaj în alte locuri, nu întotdeauna potrivite”, explică psihologul.
Un echilibru sănătos între apropiere și autoritate presupune ca părintele să fie disponibil emoțional, dar și să rămână consecvent în privința regulilor esențiale.
„Un adolescent nu are nevoie de un părinte care să îi fie doar prieten, ci de un adult matur care să îl ajute să navigheze această perioadă plină de provocări. Când adolescentul simte că părintele este acolo pentru el, că îi ascultă punctul de vedere și că îl respectă, relația dintre ei va deveni una bazată pe încredere și respect reciproc”, spune Demeter.
Foto Imago