Dieta Cosminei Păsărin: "Am aceeași greutate ca la vârsta de 18 ani"


La aproape 40 de ani, Cosmina Păsărin are o siluetă impecabilă. Vedeta de la „Vorbește lumea" mărturisește că are aceeași greutate ca cea de la 18 ani.


Prezentatoarea de la PRO TV se declară o norocoasă deoarece a găsit un regim alimentar care îi permite să își facă toate poftele. Cosmina Păsărin recunoaște că mănâncă puțin și des. E pofticioasă, însă reușește să se mențină la greutatea de 56-57 de kilograme, cu mici fluctuații în perioadele aglomerate și stresante.

Cum se menține Cosmina Păsărin în formă

„Am chiar 56-57 kg. Am aceeași greutate ca la vârsta de 18 ani și așa am avut-o mereu, în toți acești ani. În perioadele în care muncesc mult și sunt obosită, stresată, pierd un kilogram sau chiar două, însă le pun repede la loc după ce revin la programul normal de odihnă.

Mănânc puțin și des. Mănânc de vreo patru-cinci ori pe zi și nu îmi impun restricții, pentru că sunt pofticioasă. Dacă vreau să mănânc la miezul nopții un burger sau o porție de cartofi prăjiți, fix asta aleg să fac. Mi-am dat seama că, fără să vreau, câteodată renunț la consumul de carne câteva zile la rând. Am perioade în care fac sport și am și perioade în care nu fac. Acum, de exemplu, nu mă aflu într-o perioadă în care fac sport”, a spus Cosmina Păsărin pentru viva.ro.

„La 40 de ani chiar vezi viața altfel”

"Vârsta chiar nu are o mare relevanță pentru mine. E frumoasă tare această perioadă. La 40 de ani chiar vezi viața altfel. Devii mai sincer cu tine și, dacă știi deja cine ești, trăiești doar după propriile reguli. Îți îndrepți atenția mai mult către interiorul tău și îți exprimi cu mai mult curaj dorințele și nevoile. Înveți să te iubești mai mult și, în același timp, oferi și mai multă iubire celor din jurul tău”, a spus vedeta, care, din punct de vedere fizic arată ca la 18 ani.

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 28.04.2024
Ce mâncăm înainte și după sport. Mișcarea trebuie făcută la două ore după...
Obiceiul nociv pe care îl are aproape toată lumea. Provoacă dependență și duce...
Cât timp ai la dispoziție să mănânci peștele după ce l-ai gătit. Devine periculos...
Cum testăm prospețimea unui ou. Alimentul minune bogat în nutrienți și cu cele...
Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies