Cristina Bălan a slăbit 10 kilograme în 6 luni: Vreau să mă uit în oglindă și să-mi placă ce văd!


Cristina Bălan, fostă membră a trupei Impact și câștigătoare Vocea României 2015, este mămica a trei copilași. 


Cu toate că este extrem de ocupată cu îngrijirea micuților, cântăreața și-a făcut timp și pentru sine. Vedeta a reușit să slăbească aproape 10 kilograme în 6 luni, mergând la sala de fitness și având grijă la alimentație.

Deşi a trecut prin perioade dificile, Cristina Bălan a reuşit să facă faţă tuturor momentelor grele întâmpinate de-a lungul vieţii. Printre obiectivele sale s-a numărat şi slăbitul, artista dând dovadă de o voință de fier.

A treia sarcină a venit și cu câteva kilograme în plus pentru Cristina Bălan, însă cântăreața e hotărâtă să scape de ele și să se simtă din nou bine atunci când se uită în oglindă: „Până acum am slăbit 9 kilograme de când mi-am propus să fac asta, de jumătate de an aproximativ…cam așa. Țin dietă în sensul că nu mai mănânc după ora 19.00 - 20.00 până a doua zi pe la 9.00 -10.00. În rest mănânc normal, adică fără mari restricții pentru că alăptez. Mănânc și dulce, da, recunosc, am o slăbiciune pentru untul de arahide cu miere.

Pot spune că am slăbit și în centimetri mai mult. La mine cântăresc foarte mult și glandele mamare, laptele din sâni și tot așa. La haine port mărimea M, deci nu se poate spune că sunt grasă. Am 69 de kilograme și indicele corporal normal la 1,70 înălțime. Eu vreau să slăbesc până ajung la 62 kilograme și de acolo mai vedem, dar o iau încetișor, îmi respect nevoile, nu vreau să mă frustrez, nu e bine pentru bebe”, a declarat Cristina Bălan pentru click.ro

Într-o postare motivațională pe rețelele de socializare, vedeta spune:"Sunt trei lucruri esențiale, în viață: să lucrezi #trupul, să lucrezi #mintea și să lucrezi cu #emoțiile tale. Toate trei sunt interconectate și la fel de importante.

Poza este din 2016, făcută pe șantierul casei pe care o construiam din trofeul #vocearomaniei. Ce vreau să transmit cu ea? Că e important să ne simțim bine în trupul nostru, să fim mulțumiți de cum arătam. În aceasta poza aveam ~55 kg, după ce slăbisem de la peste 90 kg, cât am avut după nașterea gemenilor.

Acum, după încă o sarcina, am 71 kg și sunt în curs de slăbire, încă o data. Și am ambiția să ajung să arat din nou așa, pentru că așa mă simt cel mai bine, desi nu obișnuiesc să-mi arat formele. Dar vreau să mă uit în oglinda și să-mi placa ce văd." 

Foto FAcebook

vezi emisiunile doctor de bine

De ce berea face burtă. Medicul Mihaela Bilic recomandă o băutură alcoolică cu...
Cum trebuie să bem apă corect pentru a ne hidrata. Doctor Mihaela Bilic: „Cu prea...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 28.04.2024
Ce mâncăm înainte și după sport. Mișcarea trebuie făcută la două ore după...
Obiceiul nociv pe care îl are aproape toată lumea. Provoacă dependență și duce...
Cât timp ai la dispoziție să mănânci peștele după ce l-ai gătit. Devine periculos...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies