Avertismentul unui medic din România: "Posibil ca Omicron să depăşească 25.000 de cazuri pe zi"


Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, atrage atenţia că varianta Omicron ar putea să se răspândească alarmant în România până la jumătatea lunii ianuarie 2022.


Acest fapt s-ar datora în mare parte faptului că aproximativ 60% din populația cu risc crescut din România nu este vaccinată.De asemenea, un alt factor care ar putea duce la un număr mare de noi infecţii în România este şi „întârzierea adoptării certificatului COVID”.

Adriana Pistol atrage atenţia că doar 25% dintre persoanele care au fost deja vaccinate cu schemă completă au efectuat și doza booster.

Medicul spune că, deşi a fost introdus Formularul de localizare a pasagerului (PLF), acesta nu este completat „într-o proporție foarte mare” de cei care vin în țară. Acest fapt îngreunează enorm anchetele epidemiologice, iar multe persoane nu respectă carantina. 

„În concluzie, avem o populație receptivă numeroasă, adică populația care se poate îmbolnăvi oricând, avem un risc foarte mare de răspândire a tulpinii Omicron, care are o rată de transmisibilitate mult mai crescută. Este posibil ca până la jumătatea lunii ianuarie, Omicron să depășească 25.000 de cazuri pe zi. Undeva la sfârșitul lunii ianuarie este posibil să devină comunitară”, a adăugat Pistol.

Sursa foto: shutterstock.com 

vezi emisiunile doctor de bine

live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Inteligența artificială revoluționează stomatologia. Medicii pot vedea live oasele...
live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 27 aprilie 2025
live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Cum să dai jos rapid chiar și un kilogram câștigat în urma exceselor de sărbători....
live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Ce înseamnă când un părinte îi spune copilului „îmi pare rău”. Relațiile...
live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Cum influențează mișcarea sănătatea inimii și echilibrul sistemului nervos
live
00:00
MEDIA_ELEMENT_ERROR: Format error
Cum poate analiza PCA 3 să ajute la diagnosticarea adenomului și cancerului de prostată

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies