Amalia Năstase, probleme cu greutatea: E greu să jonglezi cu kilogramele!


De-a lungul timpului, Amalia Năstase a ținut numeroase diete, reușind să slăbescă 35 de kilograme. 


Fosta soție a lui Ilie Năstase se luptă de ani buni cu kilogramele în plus și recunoaște că are mereu fluctuații de greutate. Din această cauză, vedeta, mamă a 3 copii, își monitorizează atent sănătatea și merge regulat la medic pentru analize și controale. Iar recent Amalia și-a administrat câteva perfuzii cu vitamina C.

„Eu merg la mamografie din doi în doi ani, fac testul PapaNicolau tot așa la 2-3 ani, merg la controale ginecologice anuale. Trebuie să recunosc că partea cu care nu am fost prietenă în ultimii șapte-opt ani este cea cu slăbitul și cu îngrășatul. Nu sunt foarte mândră de partea asta, am tot ținut diverse diete.

Dar, până la urmă, consider că viața înseamnă mai mult decât să ai o talie subțire. Nu este un lucru bun să te îngrași, să slăbești, e foarte greu să jonglezi cu kilogramele. Dar, trebuie să spunem că și stresul e de vină, căci face ce vrea cu tine. Nu poți, totuși, să stai toată ziua în oglindă să te măsori și să ții diete! Nu vreau să mă duc la nebuni cu talia, cu măsuratul, nu stau toată ziua pe cântar, pentru că sunt mai mult decât atât! Frumusețea fizică se duce cu vârsta și intri într-o depresie de aia de nu știi cine mai ești! Trebuie să fii și altceva decât asta”, a declarat Amalia Năstase.

În urmă cu trei ani, Amalia reușise performanța să slăbească 35 de kilograme, urmând o dieta oloproteică, sub supravegherea unui medic nutriționist. Rezultatele au fost atunci spectaculoase.

„S-a întâmplat ceva cu metabolismul care a dus la vreo 92 de kilograme. ţinusem atâtea cure încât am zis că asta e, când vedeam că nu reuşeam. Am ţinut dieta cu un medic care mi-a dat nişte suplimente. Cu ele nu am avut poftă de nimic, pentru că aveam nişte suplimente şi contra stresului. Am luat foarte mult colagen, care m-a ajutat să nu se vadă şi să se strângă pielea odată cu slăbitul, pentru că oamenii care îşi taie stomacul pielea nu are timp să se retragă şi e greu”,spunea Amalia Năstase. 

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies