Alexandra Velniciuc, ten impecabil la 42 de ani. Actrița dezvăluie ritualul de îngrijire. "Îl aduc din Grecia, în fiecare an!"


La 42 de ani, Alexandra Velniciuc arată spectaculos. Îndrăgita actriță se mândrește cu o siluetă de invidiat, dar și cu un ten impecabil.


Vedeta a dezvăluit ce face pentru a avea un ten luminos:„Folosesc un ulei de măsline, am unul anume, mi-l aduc din Grecia. Gazdele din Grecia, la care stăm vara, sunt producători de ulei măsline, așa că de la ei îmi aduc în România, în fiecare an, și câte 25 de litri. La baie pun o sticlă de ulei de măsline pentru ten, iar la bucătărie, o alta, pentru salate. Eu ud niște cotonete cu apă caldă, peste care torn câteva picături de ulei de măsline. Acest demachiant nu funcționează pe ten gras și nici pe ten acneic, și poate fi folosit și în zona ochilor.

Vara, de exemplu, după ce mă demachiez, mă spăl cu apă simplă, nu cu apă și săpun. Astfel, tenul rămâne hidratat atât cât trebuie și nu mă mai dau cu nimic, cu vreo cremă. Doar iarna mă dau în jurul ochilor cu o cremă contur de ochi, care e foarte hrănitoare”.

În viața de zi cu zi nu mă boiesc

„Am încercat să-mi protejez fața, n-am fost în viața mea la cosmetică. Când n-am nevoie, nu mă machiez, mă dau doar cu ruj, de culoare naturală și, eventual, cu puțin rimel, nu mă dau cu fond de ten. În viața de zi cu zi nu mă boiesc. Sunt foarte multe tinere care-și sufocă tenul cu fondul de ten, ajung să se umple de bube. La unele fete, stratul este foarte gros. Machiajul de zi și de eveniment se confundă mult. Fetele tinere și frumoase își pun kilograme de gene pe ochi, își fac sprâncene tatuate de nu te poți uita la ele, și așa se duc la ora 8.00, la muncă. Care mai e diferența dintre machiajul de seară și cel de zi Eu mă machiez doar la teatru”, a declarat actrița pentru ego.ro.

Îndrăgita actriță recunoaște că e o femeie norocoasă pentru că a găsit un partener atât de potrivit precum Șerban Puiu. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste frumoasă de 22 de ani. Actrița Alexandra Velniciuc și Șerban Puiu au un început de poveste neobișnuit. El era profesor, ea studenta lui și s-au îndrăgostiti când se așteptau mai puțin.

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

Carnea pe care o poți consuma și în Postul Crăciunului. Se digeră ușor și are...
Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies