Ce sunt gutierele de aliniere și cum pot ajuta la îndreptarea dinților


Dinții care nu se aliniază corect nu sunt doar o problemă estetică. Ei pot duce la mușcături incorecte, la afectarea vorbirii și la scăderea încrederii în sine. Din fericire, anomalia dentară se poate trata ortodontic, cu aparate dentare fixe ori mobilizabile. Haideți să vorbim despre gutierele de aliniere!


Cei mai mulți tineri care suferă de anomalii dentare știu că există aparatele dentare fixe, pe care trebuie să le poarte câțiva ani până dinții lor revin la alinierea firească. Deși cei mai mulți aleg brackeți cât mai puțin vizibili, unii optează pentru dispozitive de îndreptat dinții cât mai intens colorate, fiindcă e fun.

În ultimii 5-6 ani, o nouă metodă de tratament ortodontic a căpătat un avânt din ce în ce mai mare, odată cu dezvoltarea dispozitivelor mobilizabile: gutiere de aliniere.

Ce sunt gutierele de aliniere? Sunt folii termoformate pe anumite modele, înseriate, subțiri, adaptabile, fiziononice, care îndreaptă dinții care nu se aliniază corect. În funcție de natura lor, cele mai cunoscute anomalii dentare care pot fi corectate cu aparate dentare mobilizabile sunt:

  • Compresia de maxilar
  • Ocluzia inversă
  • Ocluzia adâncă
  • Ocluzia deschisă
  • Înghesuirea dinților
  • Spațierea dentară
  • Latero-deviația mandibulei
  • Deviația pe linia mediană a feței

Cum se diferențiază gutierele de aliniere de aparatele dentare fixe

Gutierele de aliniere (alignere) sunt dispozitive de îndreptat dinții, transparente, realizate computerizat cu ajutorul unor amprente digitale. Scopul lor este de a aduce dinții în poziția firească, corectând anomaliile dentare sesizate de medicul ortodont. De-a lungul tratamentului, un pacient va purta mai multe astfel de dispozitive, schimbate la două-trei luni, pentru că fiecărei etape de aliniere a dinților îi corespunde un dispozitiv specific.

Față de aparatele dentare fixe, gutierele de aliniere nu necesită brackeți și arcuri care trebuie strânse periodic în cabinetul medicului ortodont. 

Gutiere dentare pentru îndreptarea dinților – avantaje

Gutiera dentară este un aparat dentar invizibil, iar acesta poate fi unul dintre avantajele sale. Faptul că nu se vede atunci când zâmbești, îți poate crea o stare de bine și nu mai ești înclinat să duci mereu mâna la gură în timpul unei discuții relaxate.

Pentru pacienți este mai ușor să aibă grijă de gutiere, astfel că sunt înclinați să le placă mai mult. Atunci când le poartă arată mai bine, sunt mai estetice, mai confortabile, iar asta le face mai ușor de purtat la școală, la muncă, pe stradă. Iar când zâmbesc, nu dezvăluie acele sârmulițe, ceea ce le sporește încrederea în ei”, spune dr. Ly T. Mar (foto), medic ortodont, consultant de specialitate al ClearCorrect, compania americană de soluții ortodontice care a lansat recent un nou dispozitiv inovator în domeniul îndreptării dinților.

Marele atu al gutierelor de aliniere, sesizat de medicii ortodonți, este că sunt dispozitive mobilizabile, deci se pot îndepărta. Pacientul poate mânca cu dinții, își poate spăla dantura odată ce gutiera este îndepărtată. 

Al treilea mare avantaj: confort sporit la purtare. Față de aparatele clasice cu brackeți, gutierele de aliniere nu se simt în gură, nu agață, nu jenează, nu strâng, nu înțeapă.

Pentru a stabili tratamentul ortodontic, medicul va apela la tehnologie de ultimă generație. Prin scanarea cavității bucale, medicul va obține o amprentă optică a danturii asupra căreia va interveni. Odată cu scanarea 3D a gurii pacientului, medicul poate configura și stabili cum va arăta dantura acestuia la finalul tratamentului. „Cu tratamentul convențional fix nu poți să-i arăți pacientului cum vor arăta dinții lui la final”, ne spune Emilia Prodea (foto), medic primar ortodont clinica Aorys Sibiu. Acesta este un alt avantaj al gutierelor de aliniere, în comparație cu aparatele dentare clasice.

Însă, poate cel mai important lucru care trebuie știut despre alignere este acela că sunt o procedură terapeutică personalizată. La aparatele dentare fixe se lucrează foarte mult în cabinet, iar procedura presupune mai mulți pași de realizat, care necesită mult timp de execuție. O bună parte a acestor operațiuni sunt standard, indiferent de pacient și de problemele efective ale acestuia. 

Cât de costisitoare sunt aparatele dentare invizibile

Conform medicilor care lucrează cu aceste noi tehnologii, costurile de producție ale gutierelor de aliniere sunt mai mari, ceea ce înseamnă că și pacientul va plăti mai mult pentru produsul finit. Motivul? Tehnologia care ușurează munca medicului și face purtarea dispozitivelor mai confortabilă este mai costisitoare. 

Este un tratament personalizat, nu mai este nimic standard, iar orice lucru care este individualizat, făcut la comandă, este mai scump. Imprimanta 3D costă enorm, rășina pentru printare 3D costă. Sunt gutierele înseriate, fabricate din niște folii speciale, costă și ele – de 4-5 ori mai mult decât una clasică. Tratamentul cu alignere este mai costisitor, dar este o opțiune mult mai corectă datorită confortului, atât fizic, cât și psihic și emoțional, vizitelor mai puține la medic și problemelor care pot apărea pe durata tratamentului”, dezvăluie dr. Emilia Prodea.

De cealaltă parte, dr. Ly crede că pacientul iese în câștig la finalul tratamentului, iar explicația este simplă:

Gutierele de aliniere pot fi mai costisitoare decât aparatele dentare clasice, însă, ca pacient tot economisești bani și timp, iar timpul înseamnă bani, nu? Dacă porți un aparat dentar, trebuie să mergi la control în fiecare lună sau la fiecare cinci săptămâni, ceea ce îți ia din timp, de la muncă, de la școală, de la vacanțe. În acest caz, mergi la doctor o dată la două, trei sau patru luni și nu există motive pentru urgențe”, consideră specialistul.

Fotografii: Shutterstock

Vezi și VIDEO: 70% din pierderile dentare, cauzate de vizita întârziată la stomatolog. Cum se manifestă parodontoza

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies