Dieta lui Cătălin Crișan: a slăbit 32 de kilograme în 66 de zile, cu 5 mese pe zi


Artistul Cătălin Crişan a reuşit să slăbească peste 32 de kilograme în două luni şi jumătate, mâncând în acest timp de cinci ori pe zi. Cu câțiva ani în urmă, cântărețul a apelat la un nutriționist pentru că ajunsese să cântărească 104 kilograme.


Recent artistul a împlinit 55 de ani și este într-o formă de zile mari.

Dieta nu presupune înfometare şi dă rezultate rapide

Regimul alimentar se bazează pe principiul prevenirii senzației de foame care apare în mod constant. Cea mai ușoară modalitate de a reuși această performanță ține de consumarea a unui număr de 5 mese pe zi, la distanță de fix 3 ore.

Dieta lui Cătălin Crişan se bazează pe legume, fructe şi lactate.

Care sunt regulile în dieta lui Cătălin Crişan:

  1. – Se iau cinci mese pe zi, din trei în trei ore. Nu se sare peste mese.
  2. – Nu se mănâncă între mese.
  3. – Nu se mănâncă altceva în afară de alimentele specificate în regim.
  4. – Se consumă trei litri de lichide pe zi – apă, ceai, cafea. Sunt interzise sucurile.
  5. – Nu se mănâncă după ora 20.00.
  6. – Se găteşte fără ulei.

Care sunt cele şase etape din dieta lui Cătălin Crişan

Etapa 1 -  14 zile

Se consumă: carne, peşte, organe, mezeluri, în orice cantitate, brânzeturi fermentate în limita a 100 de grame pe zi, un ou pe zi. Sunt permise condimentele, mai puţin hrean, ceapă, usturoi. Sunt interzise zahărul şi mierea.

Etapa 2 - 9 zile

În primele 3 zile se consumă fructe crude sau gătite în limita a 500 de grame pe zi, legume crude sau gătite în orice cantitate şi lactate proaspete în limita a 400 de grame pe zi – lapte, chefir, caş, lapte bătut, brânză de vaci.

În dieta lui Cătălin Crişan sunt interzise: strugurii, perele, prunele, smochinele, stafidele, nucile, seminţele, cartofii, porumbul, fasolea uscată. În următoarele 6 zile se consumă carne, mezeluri şi ouă în orice cantitate.

Etapa 3 - 12 zile

În primele zile se consumă două ouă pe zi şi 100 de grame de brânzeturi nefermentate. Două din mese vor consta în legume verzi, în orice cantitate – spanac, urzici, castraveţi, varză, broccoli, etc. 

În următoarele 3 zile se mănâncă ouă, mezeluri şi carne în orice cantitate.

Urmează 3 zile de fructe şi legume – fructe în limita a 500 grame pe zi, legume fără restricţii şi lactate, maxim 500 de grame pe zi.

În ultimele 3 zile din dieta lui Cătălin Crişan se mănâncă din nou carne, mezeluri şi ouă, fără limite. 

Etapa 4 - 13 zile

În primele două zile se mănâncă fructe, 500 de grame pe zi, legume fără restricţie şi lactate, maxim 500 de grame pe zi. Următoarele trei zile sunt cele de carne – carne şi mezeluri în orice cantitate. La una din mese se mănâncă o salată verde. Urmează două zile de fructe şi legume. Apoi o zi de lactate proaspete, maxim 500 de grame. Două zile de fucte şi legume. Trei zile carne şi mezeluri.

Etapa 5 - 8 zile

În primele două zile se mănâncă fructe şi legume. Următoarea zi se mănâncă lactate proaspete. Urmează două zile de fructe şi legume. Şi trei zile de carne slabă şi mezeluri.

Etapa 6 - 10 zile

În primele două zile se mănâncă lactate, maxim 400 de grame pe zi, fructe, maxim 500 de grame pe zi şi legume fără limită de cantitate. Urmează opt zile în care se alternează câte o zi de fructe şi legume cu o zi de carne, mezeluri şi ouă. 

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

Cum trebuie să bem apă corect pentru a ne hidrata. Doctor Mihaela Bilic: „Cu prea...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 28.04.2024
Ce mâncăm înainte și după sport. Mișcarea trebuie făcută la două ore după...
Obiceiul nociv pe care îl are aproape toată lumea. Provoacă dependență și duce...
Cât timp ai la dispoziție să mănânci peștele după ce l-ai gătit. Devine periculos...
Cum testăm prospețimea unui ou. Alimentul minune bogat în nutrienți și cu cele...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies