De ce bananele și avocado nu trebuie să lipsească din meniul zilnic al femeilor peste 40 de ani. De ce sunt atât de importante 


Unul dintre cei mai importanți nutrienți pentru funcționarea întregului organism este potasiul, un mineral prezent într-o varietate de alimente, bananele și avocado fiind două dintre cele care au potasiu în cantități mari.


Motivul pentru care femeile ar trebui să își mărească aportul de alimente care conțin potasiu este rezultatul unui studiu care a analizat relația dintre sex și aportul de potasiu.

Acest mineral ajută la eliminarea sodiului prin urină, cu rezultate mult mai favorabile în cazul femeilor, arată studiul, care recomandă consumul de alimente bogate în potasiu, proaspete și neprocesate.

Potasiul ajută la scăderea tensiunii arteriale, protejează inima, prevenind accidentele cardiovasculare, "independent de consumul de sare".

Un aport scăzut de potasiu este asociat cu un risc crescut de accident vascular cerebral la persoanele în vârstă, potrivit altor cercetări.

Cât de mult potasiu au bananele și avocado

Potasiul ajută la funcționarea rinichilor, inimii, mușchilor și sistemului nervos, iar cantitatea medie de potasiu pe care femeile ar trebui să o consume zilnic este de 2600 mg (bărbații 3400 mg), potrivit US Office of Dietary Supplements.

vezi emisiunile doctor de bine

Terapia hormonală la menopauză a fost declarată sigură după 30 de ani de avertismente....
Legătura nebănuită dintre vitamina C și hormoni. Cum se poate lua numai din alimentație
(P) Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor....
Vitamina care este esențială înainte de intervențiile chirurgicale dentare. Iarna...
O moleculă naturală din alimente promite o tinerețe mai lungă. Ce produse trebuie...
Analizele necesare înainte de intervenții stomatologice. Valorile scăzute ale unei...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies