Tratamentele de îndreptat părul cresc riscul de cancer? Ce s-a descoperit


 
Un studiu realizat în Statele Unite constată o legătură între utilizarea frecventă a tratamentelor de îndreptare a părului și riscul de cancer uterin din cauza unor substanțe chimice precum formaldehida. 


Substanțele chimice utilizate în tratamentele de îndreptare a părului, cum ar fi formaldehida, pot fi asociate cu un risc crescut de cancer uterin, potrivit unui studiu al Institutului Național de Sănătate din SUA. Alte produse pentru păr, cum ar fi vopselele, decolorantele, șuvițele sau soluțiile permanente, nu prezintă acest risc.

Cercetătorii au analizat date de la 33.497 de femei din SUA cu vârste cuprinse între 35 și 74 de ani pentru a identifica factorii de risc pentru cancerul de sân și alte boli. Acestea au fost urmărite timp de aproape 11 ani, timp în care au fost diagnosticate 378 de cazuri de cancer uterin.

Cercetătorii au descoperit că femeile care foloseau frecvent produse de îndreptare a părului (de peste patru ori pe an) aveau un risc de peste două ori mai mare de a dezvolta cancer uterin în comparație cu cele care nu foloseau aceste produse.

vezi emisiunile doctor de bine

De ce dinții de lapte merită același tratament ca cei permanenți. Ce recomandă...
Dr. Diana Mihai, medic primar ginecolog: „În România sunt cele mai multe infecții...
Pericolele ascunse ale mâncării prăjite. Cum ne afectează acest obicei sănătatea
Care este cel mai eficient tratament în cazul dinților pierduți. Reabilitarea orală...
Care este tensiunea arterială la care ne simțim cel mai bine. Reacțiile chimice...
Șoferii pot ieși pozitiv la opioide la drug test din cauza unor medicamente de răceală...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies