Totuși, unele activități sportive pot avea un impact mai semnificativ asupra articulațiilor genunchiului și șoldului, crescând riscul de leziuni și afecțiuni cronice.
„Anumite sporturi pot fi foarte solicitante pentru șolduri și/sau genunchi și, în timp, pot duce la o deteriorare accelerată a sănătății articulațiilor. Aceste sporturi sunt, în general, cele cu un impact ridicat, mișcări repetitive sau de mare intensitate, în care genunchii trebuie să absoarbă șocurile sau să facă mișcări bruște de rotație”, explică dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped, supraspecializat în artroplastia de şold şi genunchi.
Care sunt sporturile cu impact mare asupra articulațiilor?
Dr. Apostolescu sugerează persoanelor cu istoric familial de osteoartrită, cele afectate de gonartroză sau coxartroză, precum și persoanele cu leziuni anterioare la nivelul membrelor inferioare, să evite sporturile cu impact mare asupra articulațiilor. În situația în care renunțarea la astfel de sporturi nu este fezabilă, se recomandă practicarea acestora cu precauție sporită, incluzând încălzire adecvată și concentrându-se pe coordonare și întărirea musculaturii în jurul articulațiilor.
„Persoanele expuse unui risc crescut de gonartroză sau coxartroză, cum ar fi cele cu antecedente familiale relevante, ar trebui să ia măsuri pentru a-și proteja articulațiile cât mai eficient posibil. Odată ce se instalează, artritele la nivelul genunchiului și șoldului pot avansa, devenind dificil de controlat prin metode alternative, iar, în cele din urmă, singura soluție eficientă rămâne intervenția chirurgicală de protezare articulară”, avertizează dr. Apostolescu.
Sporturile care prezintă un risc ridicat de leziuni articulare includ:
• Fotbal
Este unul dintre cele mai riscante sporturi pentru sănătatea articulară, deoarece întotdeauna există riscul să îți rănești genunchii sau gleznele în timpul unui contact. În plus, este o activitate care implică alergare, sărituri și alte exerciții cu impact puternic asupra articulațiilor.
• Baschet
Deși este un sport sănătos pentru inimă și plămâni, are un risc ridicat de leziuni din cauza opririlor și a pornirilor bruște, precum și a mișcărilor de torsiune, care pot afecta genunchii.
• Schi alpin
Căzăturile sunt una dintre cele mai frecvente cauze ale leziunilor la genunchi. Schiul alpin este unul dintre sporturile în care căzăturile sunt frecvente. Chiar și atunci când nu cazi, acest sport pune multă presiune pe articulații.
• Tenis
Perioadele scurte de alergare, cu opriri bruște, pun multă presiune asupra genunchilor, în timp ce șoldurile sunt încărcate cu forța loviturilor de rachetă.
„Cel mai bun mod prin care poți încerca să previi leziunile articulare este să faci o încălzire lungă, profundă, să eviți opririle bruște atunci când joci tenis. Încearcă să încetinești înainte să te oprești cu genunchii îndoiți, ca să pui presiune mai multă pe mușchii din jurul genunchiului. O idee bună este să joci tenis la dublu, pentru că distanțele de parcurs sunt mai scurte, iar opririle mai puțin dăunătoare pentru genunchi”, propune dr. Apostolescu.
• Exerciții de haltere
Antrenamentele de forță, care implică ridicarea unor greutăți, pot aduce beneficii persoanelor afectate de artrita de șold. Cu toate acestea, executate necorespunzător, aceste exerciții pot agrava durerea sau pot cauza alte leziuni articulare. Ridicarea greutăților mari cu picioarele exercită o presiune semnificativă asupra șoldurilor. Este recomandabil să începi cu greutatea proprie a corpului și să avansezi treptat către greutăți mai mari, în funcție de propriile capacități.
• Ciclismul în aer liber
Deși reprezintă o activitate excelentă, căderea de pe bicicletă poate provoca leziuni, iar ciclismul nu contribuie semnificativ la dezvoltarea flexibilității sau a forței membrelor superioare.
• Alergarea
Atunci când alergi, fiecare impact al călcâiului pe sol exercită o forță echivalentă cu până la de trei ori greutatea corporală. Aceste forțe se transmit în sus, de la picioare la genunchi, șold și trunchi, punând o presiune considerabilă asupra țesuturilor moi, inclusiv articulațiile, tendoanele și ligamentele, precum și asupra oaselor și cartilajelor articulației. Este recomandabil să investești într-o pereche de pantofi de alergare de calitate și să adopți o tehnică de alergare inteligentă, construind treptat rezistența pentru a reduce riscul de leziuni.
• Plimbările lungi pe teren dur, accidentat
Plimbările lungi pe teren accidentat pot suprasolicita articulațiile genunchilor din cauza impactului și a mișcărilor repetitive.
Ce sporturi sunt mai puțin riscante pentru articulații
Continuă să-ți explorezi pasiunile sportive cu încredere, deoarece există numeroase opțiuni mai blânde pentru articulațiile tale. Nu-ți restricționa entuziasmul, ci alege activități care să-ți ofere satisfacție și să-ți protejeze sănătatea.
• Mersul și plimbările pe teren plat
Mersul pe terenuri plate este o modalitate excelentă de a-ți menține mobilitatea și de a-ți întări corpul fără a suprasolicita articulațiile. Alege plimbările prin iarbă, pentru o experiență și mai blândă și revigorantă pentru articulații.
„Plimbările ușoare în natură pot avea un impact semnificativ asupra sănătății articulațiilor tale. Prin mișcare, asiguri o bună circulație a sângelui, contribuind la menținerea în stare optimă a cartilajului articular. Pe lângă acest aspect, plimbările reprezintă și un exercițiu cardio excelent, activând inima și întărind mușchii. De asemenea, menținerea unei greutăți corporale sănătoase poate reduce stresul suplimentar asupra articulațiilor tale, contribuind la o mobilitate și o funcționare mai bune pe termen lung.”, explică dr. Apostolescu.
• Înotul
Înotul reprezintă o formă de exercițiu cu impact redus, care tonifică întregul corp fără a suprasolicita articulațiile. În apă, greutatea corporală este redusă, făcându-l potrivit pentru cei cu probleme articulare sau care se recuperează după leziuni. Acest sport stimulează circulația sângelui, contribuind la reducerea rigidității musculare și la îmbunătățirea flexibilității articulare.
• Yoga, Tai Chi și Pilates
Aceste discipline sunt deosebit de benefice pentru cei care se confruntă cu probleme articulare și doresc să rămână activi. Prin mișcări blânde, aceste sporturi ajută la mobilizarea articulațiilor și întărirea musculaturii. Este recomandat să începi practicarea lor sub îndrumarea unui instructor, care să te ajute să alegi exercițiile potrivite pentru tine și să eviți disconfortul în articulații.
Foto Imago