Ce înseamnă supraspecializarea în imagistică și de ce este importantă 


Liliana Curea l-a avut ca invitat, într-o nouă ediție Doctor de bine, pe prof. dr. Florin Bîrsășteanu, medic primar radiologie și imagistică medicală și lider medical al diviziei de imagistică în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA. 


Subiectul acestei ediții a fost supraspecializarea în imagistica medicală, iar prof. dr. Florin Bîrsășteanu a explicat ce înseamnă supraspecializarea în această specialitate, cum pot face investigațiile imagistice diferența între viață și moarte, dar și cât de importantă este aparatura.

Ce este radiologia medicală?

Radiologia medicală este o specialitate paraclinică ce folosește ca instrument imaginea. De-a lungul timpului, pe lângă metodele radiologice care folosesc ca substrat fizic raza X, au apărut alte mijloace fizice care au generat imagine în medicină. Imagistica medicală este totalitatea tehnicilor care dezvoltă imagini în medicină pentru a facilita diagnosticul medical.”

Când se recomandă efectuarea unui CT? Sau a unui RMN?

Nu întotdeauna rezonanța magnetică este investigația de primă intenție, deși mulți pacienți o preferă datorită faptului că este non iradiantă. Computerul tomograf (CT) care are indicațiile specifice,investigație pe care o putem numi "Gold Standard" pentru anumite patologii. Computerul tomograf este indicația cea mai bună în cazul evaluării impactului infecției asupra plămânului, de exemplu Pentru plămân și pentru os, în general, CT-ul este mai indicat. Și în examinarea cancerului se folosește computerul tomograf.”

Ce înseamnă supraspecializarea în această specialitate?

Sunt foarte mulți radiologi și necesitatea unor supraspecializări pe domeniu a apărut absolut natural. Volumul de cunoștințe este foarte mare. Un radiolog, practic, trebuie să știe toată patologia umană. Este foarte greu să ajungi la un nivel mare de profesionalism dacă nu ești specializat pe o anumita patologie. Mie îmi place să dezvolt relația interdisciplinară.

De când am interacționat cu REGINA MARIAși am intrat în marea familie, în primul rând am fost impresionat de nivelul înalt al abordării față de pacient. Am încercat cu echipa de management să dezvoltăm aceste idei de supraspecializare pentru a crește calitatea diagnosticului, pentru a crește fiabilitatea și pentru a crește șansa pacientului de a fi reinserat social cât mai bine.”

Pentru a se supraspecializa, medicii trebuie să facă anumite cursuri?

În curicula de pregătire a radiologilor noștri, care se finalizează cu un examen de specialitate, avem module de supraspecializare și în ultimii ani s-au dezvoltat chiar supraspecializări în cadrul specialității de radiologie.“

Pot face diferența între viață și moarte aceste investigații imagistice?

Cum să nu? Sigur, în foarte multe situații. Să luăm spree exemplu o durere acută în piept. Cu ajutorul unei coronarografii CT pot să văd dacă e un infarct, o stenoză, o ocluzie și să intervin imediat sau să văd dacă dimensiunile aortei sunt normale.” 

Cât de importantă este aparatura?

Ritmul tehnologic este extrem de important în radiologie. Radiologia și imagistica medicală îmi place să spun că este poate cea mai tehnologizată zonă a medicinei. Este cea mai inovativă. Dacă în urmă cu 10-15 ani vorbeam despre o acuratețe somatică, astăzi în cazul rezonanței magnetice funcționale, de exemplu, putem discuta despre cum funcționează anumite zone din creier, nu cum arată. Care sunt structurile responsabile de anumite mișcări, trăiri.

vezi emisiunile doctor de bine

Cum pot fi evitate bolile cardiovasculare la menopauză. Când ar trebui început...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 6 octombrie 2024
De ce se umflă picioarele și ce legătură are asta cu imunitatea scăzută. Regula...
Ce trebuie să-i dați de mâncare unui copil cu diaree. Dieta clasică și-a dovedit...
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce...
Ce s-a întâmplat cu un copil care mânca o pungă de chipsuri zilnic. Mecanismul...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies