Tot mai mulți copii vor ajunge miopi din cauza pandemiei de COVID. Cum prevenim


 
Avertismentul oftalomogilor! Cei mici au mult de suferit din cauza pandemiei de coronavirus. Incidenţa miopiei în rândul copiilor va creşte din cauza timpului îndelungat petrecut în faţa monitoarelor.


 Primul semn care îi poate îngrijora pe părinţi este atunci când copilul nu mai percepe clar lucrurile aflate la distanţă.

Cu un timp liber limitat în aer liber şi mai mult timp impus acasă din cauza carantinei sau a închiderii şcolilor, oftalmologii se aşteaptă la o creştere a numărului copiilor care dezvoltă miopie.

Avertismentul specialiștilor

Este de aşteptat ca numărul copiilor cu miopie să crească în pandemie din cauza petrecerii excesive a timpului în faţa ecranelor telefoanelor mobile şi a tabletelor de la o distanţă redusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Oftalmologilor (BVA), Ludger Wollring.

Măsuri de prevenție

Pentru a preveni miopia la copii, lumina zilei este un factor important. Chiar şi lumina slabă a zilei este mai bună decât lumina artificială.

Pauzele sunt extrem de importante, iar acest lucru e bine să se facă în aer liber, pentru că relaxarea ochiului înseamnă privitul la distanţă, spun specialiştii. 

Miopia la copii: cauze, simptome si tratament

Miopia este un defect de vedere (viciu de refracție) care se manifestă prin vedere slabă la distanță. Ochiul cu miopie este un ochi mare, alungit, în care razele de lumină se unesc și formează o imagine înaintea retinei (în mod normal fasciculul de lumină trebuie să ajungă la nivelul retinei). Imaginea astfel proiectată pe retină este neclară.

Miopia școlarului

În ultimii ani, există o corelare evidentă între apariția și progresia miopiei și activitatea vizuală prelungită de aproape (citit, scris, folosirea telefonului, tabletei), precum și petrecerea timpului în special în interior. 

Timpul puțin petrecut de copil în aer liber (sub 2 ore/zi), timpul lung petrecut în fața ecranelor (telefon, tabletă, calculator, TV) și poziția incorectă la scris/citit au impact semnificativ asupra evoluției miopiei.

Dintre toate formele de miopie la copii, ” miopia școlarului ” este cea mai frecventă. Ea se manifestă în jurul vârstei de 6-7 ani și progresează până în jurul vârstei de 20 ani. Aceasta nu progresează foarte mult (valori până la 6 dioptrii) fară a produce modificări retiniene. Aceasta miopie se corelează cu procesul de dezvoltare al copilului, pe măsură ce organismul se dezvoltă, se va dezvolta și ochiul, existând deci riscul progresiei miopiei.

Simptomele miopiei la copii

Simptomele miopiei sunt reprezentate în primul rând de neclaritate la vederea la distanță, iar pentru a compensa aceasta lipsă, miopii strâng din pleoape pentru a reuși să vadă mai clar.

Copiii pot avea dureri de cap, fotofobie, strâng din ochi sau au tendință să se apropie, atunci când se uită la televizor sau la tablă.

Corectarea vederii în miopia la copii se face cu ochelari (cu lentile divergente, de “-”) sau cu lentile de contact. 

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies