Semnul de pe piele care poate indica o infecție cu Omicron


Varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în cele mai multe zone ale lumii, datorită conagiozității sale sporite. Simptomele Omicron sunt, însă, mai puțin evidente în multe cazuri, iar formele de COVID-19 sunt mult mai ușoare decât la tulpinile precedente.


Un semn de pe piele poate indica, însă, o infecție cu Omicron, atunci când alte simptome sunt neconcludente.

COVID-19 are deja simptome „clasice”, dar în cazul Omicron au fost identificate câteva particularități interesante. Cea mai nouă pare să fie o iritație a pielii, conform datelor cumulate prin ZOE Covid App.

Unii dintre cei testați pozitiv și la care a fost identificată varianta Omicron au semnalat apariția unor iritații pe piele. Acestea se pot manifesta ca o urticarie, cu bubițe umflate și mâncărimi, mai ales la nivelul palmelor și al tălpilor. 

O altă formă comună de iritație asociată cu Omicron este cea similară bubițelor mici și roșii care apar din cauza căldurii și a transpirației excesive și care dau mâncărimi puternice. Acestea pot fi localizate oriunde pe corp, dar mai ales în zona coatelor, a genunchilor, pe dosul palmelor și pe picioare.

Potrivit datelor cumulate prin ZOE Covid app, alte forme mai puțin comune de iritații asociate COVID-19 sunt similare celor din pitiriazis rosea sau celor provocate de sensibilitatea pielii de la nivelul feței și al gâtului.

În cazurile mai severe, care impun spitalizarea pacienților, s-a semnalat urticaria vasculitică, o iritație a vaselor mici de sânge de la nivelul pielii, care se pot sparge și lăsa urme pronunțate.

Aceste iritații ale pielii semnalate în cazul infecției cu varianta Omicron a coronavirusului apar pe lângă cele deja comune: rinoree, dureri de cap, oboseală, strănut, gât inflamat.

vezi emisiunile doctor de bine

(P) HIPEC oferă șansă la viață pacienților oncologici în stadiul 4
Alimentul care câștigă teren în preferințele oamenilor. Conține fibre, proteine...
Două tehnici care reduc frica de stomatolog a oamenilor. „Trebuie să te pui în...
Senzația din capul pieptului care poate ascunde epilepsie. Medicii ne spun care sunt...
Greșeala pe care o fac oamenii și poate duce la pierderea auzului. Avertismentul...
„Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești!". Gastronomia de la gust, la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies