S-a descoperit încă un efect secundar al vaccinurilor Moderna și Pfizer împotriva COVID-19. Sunt vizate femeile


UE recomandă adăugarea unui nou efect secundar pentru vaccinurile anti-Covid ale Pfizer și Moderna.


Pe lista efectelor secundare ale vaccinurilor ARNm contra Covid-19 produse de Moderna și Pfizer/BioNTech trebuie adaugat încă unul: menstruațiile abundente, a recomandat Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA). Măsura vizează cele două vaccinuri anti-Covid create de Moderna și Pfizer în parteneriat cu BioNTech.

Sângerări puternice în timpul menstruației 

EMA a precizat că studiile clinice, literatura medicală, dar și în viața reală au fost raportate menstruații abundente, caracterizate prin sângerare în volum și durata crescute, în urma administrării acestor vaccinuri contra Covid-19.

De asemenea, EMA a mai precizat că aceste cazuri de menstruații abundente au fost în mare parte temporare și nu au fost grave după administrarea primelor două doze și după dozele booster ale vaccinurilor Comirnaty (Pfizer/BioNTech)  și Spikevax (Moderna).

Tulburările menstruale pot avea mai multe cauze printre care condiţii medicale preexistente, precum şi stres şi oboseală. Autorităţile sanitare au subliniat că astfel de cazuri au fost raportate şi după infecţia COVID-19.

Vaccinurile ARNm nu afectează fertilitatea

Autoritatea europeană de reglementare a afirmat de asemenea că nu există dovezi care să sugereze că tulburările de menstruație ar avea vreun impact asupra funcțiilor reproductive și fertilității. EMA notează de asemenea că vaccinurile ARNm nu cauzează complicații în timpul sarcinii nici pentru mame, nici pentru bebeluși, și că sunt la fel de eficiente în prevenirea spitalizărilor și deceselor asociate COVID-19 precum în cazul persoanelor obișnuite.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

De ce dinții de lapte merită același tratament ca cei permanenți. Ce recomandă...
Dr. Diana Mihai, medic primar ginecolog: „În România sunt cele mai multe infecții...
Pericolele ascunse ale mâncării prăjite. Cum ne afectează acest obicei sănătatea
Care este cel mai eficient tratament în cazul dinților pierduți. Reabilitarea orală...
Care este tensiunea arterială la care ne simțim cel mai bine. Reacțiile chimice...
Șoferii pot ieși pozitiv la opioide la drug test din cauza unor medicamente de răceală...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies